Voiam iniţial să aştept vreo sâmbătă, dar m-am răzgândit. Azi e cea mai bună zi pentru acest pds de sezon, pentru că pur şi simplu nu mai am răbdare, dar şi pentru că tot într-o joi am şi început blogul ăsta. Am obosit. Aşa că trec aici un poem care mi se potriveşte foarte bine, unul care rămâne de veghe. Cred că nici iarna asta nu voi învăţa să fluier cu adevărat, cu celelalte o să încerc să mă descurc. Poate cândva voi spune: e timpul, Doamne, iarna a fost lungă, şi toate vor reintra în normal, deşi nu prea mai ştiu ce înseamnă normal.
O să ies din iarnă mai gras,
mai bolnav,
mai nesincer.
Deja îmi vine mult mai greu
să mă-mbărbătez –
dau drumul la aragaz
de parcă aş suna la salvare
de parcă altfel planeta
nu s-ar mai învârti.
Prietenii care mă sună
îmi aud vocea şi înţeleg imediat:
o să ies din iarnă cu greu,
mototolit şi murdar, trist,
puţin cabotin,
în jurul meu lumea va bombăni,
se va teme, va ridica vocea
vorbind despre gripă,
doar eu voi fluiera nepăsător şi
voi trece printre toţi
ca unul îndopat toată iarna
cu întuneric şi frică.
Claudiu Komartin
Gânduri de iarnă
Gânduri de iarnă
O să ies din iarnă mai gras,
mai bolnav,
mai nesincer.
Deja îmi vine mult mai greu
să mă-mbărbătez –
dau drumul la aragaz
de parcă aş suna la salvare
de parcă altfel planeta
nu s-ar mai învârti.
Prietenii care mă sună
îmi aud vocea şi înţeleg imediat:
o să ies din iarnă cu greu,
mototolit şi murdar, trist,
puţin cabotin,
în jurul meu lumea va bombăni,
se va teme, va ridica vocea
vorbind despre gripă,
doar eu voi fluiera nepăsător şi
voi trece printre toţi
ca unul îndopat toată iarna
cu întuneric şi frică.
38 comments:
mulţumesc, white noise, e un poem de care n-am fost niciodată prea sigur, de asta nici n-a intrat în Un anotimp, mă bucur că-ţi place, că îţi vorbeşte, adică, pe limba anxietăţii tale
Ce frumoasa e poezia asta!!! Poate pentru ca si eu ma gandesc la iarna cam la fel :)
Am citit "Un anotimp in Berceni" si mi-a placut mult. Poate data viitoare imi mai imprumuti alte carti misto de poezie :)
HUUUG!
@claudiu k- am simtit ca e o problema cu poezia asta, de aceea am si intrebat daca pot sa o postez aici si iti multumesc pt raspuns :)
cred ca ar fi avut loc in volum, undeva langa disperarea cu funda [curiosii pot citi aici http://whitenoise4ever.blogspot.com/2009/04/poemul-de-sambata-3.html ]
si cred ca ar fi cateva diferente intre o carte/antologie alcatuita de un cititor si una alcatuita de tine.
da, mie poezia asta mi se potriveste foarte bine. cred ca-i despre mine :))
@ionuca - am inteles, data viitoare vin cu poezii si eugenii. aleg eu ceva care sa ti se potriveasca:)
Iarna-i lungă, ce ne facem?
nu stiu.
ei cum ce ne facem, mai murim cu inca o iarna, ce mare chestie.
adica e mare, dar se presupune ca ne-am obisnuit deja.
am voie sa nu-mi placa aceasta poezie?
@did - asa-mi place sa vad ca esti mai optimista decat mine.
parca te aud rostind o vorba din batrani, aia cu life sucks and then you die
@MILF- bineinteles. nici n-am spus ca trebuie sa le placa tuturor. am zis doar ca mie mi se potriveste foarte bine.
si cred in continuare ca poezia e o poveste foarte speciala, daca nu treci prin anumite stari, prin anumite experiente e posibil sa nu-ti placa anumiti poeti/anumite poezii.
[nah, de fapt e aia ca intai te imbolnavesti, suferi, ajungi in canal etc etc si abia apoi mori :))]
mie-mi place poezia destul de mult, am uitat sa spun.
imi place poemul.
as lucra putin aici:
"... voi trece printre toti
ca unul indopat toata iarna..."
White Noise, ba ştii, ajută-mă cu iarna asta.
Multumim pentru linkul la interviul cu Florin Partene! :)
White Noise, Crăciun frumos.
...si pentru "pds pentru toata iarna". Craciun fericit alaturi de cei dragi! :)
multumesc pt. urari.
@vasgar - nu stiu ce ar trebui schimbat, dar eu n-as schimba nimic, iar la "indopat" nu renunt :)
@Cerculet - zau ca nu stiu, desi am trecut de la -22 la +15. am tot citit poezia asta. si tot citind-o am inteles esentialul: "o sa ies din iarna, cu greu, dar...". de fapt vom iesi toti din iarna pana la urma
@insemnari din subterana - ma bucur ca ti-a placut interviul. de poem eram sigura :))
de fapt, nu eram sigura, doar speram
White Noise... Hai p-afar'.
la multi ani! sa fii sanatoasa si sa ai un 2010 ca o poezie minunata :)
@Cerculet - inca nu :)
@did - multumesc! sa ai si tu un an cat mai bun
La Multi Ani, white noise, si un an nou cu tot ce-ti doresti!
eu am citit poezia asta pentru prima data in traducerea franceza a lindei maria baros si mi-a facut mare placere sa o citesc si pe romaneste:-)
pe unde ne esti, white noise? ne e dor de tine!
@raluca - la multi ani si tie
si celor ce mai trec pe aici
@ionutza - is pe aici, dar n-am stare sa scriu
multumesc
dar asta e
1. La multi ani!
2. In afara subiectului: stimata white noise, poftiti la o leapsa?
@to-morow - poate daca--mi trece letargia asta.
credeam ca se subintelege ca n-o sa prea mai scriu.
si la multi ani!
Ar fi pacat sa scrii rar, sa nu faci asta! Ai creat mai mult decat un blog despre carti - este un blog cu informatii culturale proaspete, scris cu insufletire, pe care il rasfoiesc cu mare placere; este unul din primele bloguri pe care le-am vazut, cand am prins curiozitate de acest domeniu, si continui sa il vizitez cu interes. Nu sunt vorbe de complezenta. Sunt convinsa ca multe alte persoane gandesc la fel.
@to-morrow - decat sa scriu prost/prostii, mai bine tac o vreme.
si multumesc pt cele scrise mai sus
N-ai cum să scrii prost. Nu tu.
Letargia, da, ea ar fi un motiv. Însă până şi letargiile intră până la urmă în... letargie...
@Radu Vancu - pot, crede-ma, stiu eu de ce-s in stare. dar iti multumesc
iar letargiile astea-s sezoniere is cele mai pacatoase :(
White Noise, am ghiocei. E toamnă iar?
@Cerculet- vrei sa spui ca mai e un pic si iar vine iarna? cat despre ghiocei: astia habar n-au pe ce lume is, sau n-au auzit de femartie
white noise, nu ne parasi!!! nu si tu!
@miruna - nu stiu ce sa mai zic. am ramas fara cuvinte. multumesc, dar simt nevoia sa tac un pic. si precum cred ca ai observat, joc farmville in disperare. o sa mai scriu eu aici, dar nu stiu cand.
off-topic, but ... -
http://yafa.unblog.fr/2010/01/22/pagina-pentru-ioana/
nu se poate. sunt consternata. dai blogul asta minunat pe Farmville? te-ai infectat de la terorista?? doamne, unde se duce literatura... :)
@miruna - nu, n-am dat blogul pe nimic. am luat o pauza, din diverse motive [terorista n-are nicio vina]. unul ar fi iarna, care ma toaca marunt. iar farmville e numai bun pt vremea asta. de la luciat stiu de jocul asta, dar tot n-are legatura cu blogul.
ei, hai, revino mai repede!
cred ca tre' sa tinem cu dintii de ideea asta:"si letargiile intra-n letargie" :) a..si de asta: "voi trece printre toti ca unul indopat toata iarna cu intuneric si frica."
am dat aici un semn>
http://unanotimpinberceni.blogspot.com/2010/01/topul-meu-si-al-catorva-prieteni.html
black birds on the snow
crow for spring
*primavara incepe cu tine
(plagiat dupa holograf)
"Rise and shine,up,up,up and don't forget that the early bird catches the worm. I'd prefer the worm instead of the medicine,Master"
pupici dementi
Post a Comment