... un fel de-a spune. Îmi vine să şoptesc încet de tot cri, cri , cri, toamnă gri, nu credeam că vine iarna. De fapt, n-aş zice nimic, aş sta aşa lângă caloriferul ăsta până o trece, că trece întotdeauna. Aş putea să ascult în linişte emisiunea Elenei Vlădăreanu, Focus: Bulgaria. Sper să am condiţiile tehnice necesare. Am înţeles că duminică, 18 octombrie, de la 11 am [poate fi ascultat on line aici]o să fie partea cea mai interesantă.
Dar şi motive de ieşit din casă ar mai fi. Vineri, Bianca şi Paul Cernat vor fi în Timişoara, dar dialogul cu ei are loc cumva în circuit închis, adică la ora 12 la Orizont , şi la U, după-amiaza. Sâmbătă e o lansare de carte, la ora 11. Toate detaliile sunt pe afiş.
Şi vineri, de la 10, e o întâlnire cu Octavian Soviany, la BCUT.
De la Cititor SF şi Adinab am aflat că în 16 şi 17 octombrie are loc o nouă sesiune Helion.
Şi trebuie să recunosc cu mâna pe inima că tare mult mi-aş dori să fiu mâine la Cluj, unde încep întâlnirile din Insomnia. Ştirea am aflat-o de la Dohocampus. Am furat şi afişul, că prea-mi place:
Şi vineri, de la 10, e o întâlnire cu Octavian Soviany, la BCUT.
De la Cititor SF şi Adinab am aflat că în 16 şi 17 octombrie are loc o nouă sesiune Helion.
Şi trebuie să recunosc cu mâna pe inima că tare mult mi-aş dori să fiu mâine la Cluj, unde încep întâlnirile din Insomnia. Ştirea am aflat-o de la Dohocampus. Am furat şi afişul, că prea-mi place:
Partea bună e că după frig şi ceaţă, o să vină şi zile mai bune. Dovada? S-a anunţat traseul Turului Franţei 2010. Au apărut şi primele comentarii. Dar până atunci mai e.
12 comments:
WN, o întrebare bine intenţionată: dumneata reuşeşti să bifezi (să participi la) toate evenimentele astea, pe care, cu atâta meticulozitate, le recenzezi, postezi, le anunţi pentru noi? :)
Sunt foarte curioasa daca au fost platite drepturile de utilizare ale imaginii din afis.
"A", nu "ale", mea culpa.
@Cristian Sirb - trec doar evenimente la care as vrea sa ajung, ca uneori n-ajung la toate e cu totul altceva :(
cand e vorba de poezie nu ratez nimic, peste altele mai sar, de ex diminetile n-am cum s-ajung
dar azi sper sa ajung la vernisaj
si sper s-ajung macar maine la U
@oompa- nu stiu. oricum afisul exista mai mult virtual
Emisiunea de duminică este de la 11.00 la 12.00 ;)
@Iulia - multumesc, am corectat
uh, are u really fond of cycling or ... ?
mi-a mai pierit entuziasmul in ultima vreme. candva ma uitam la toate cursele, dar sper sa-mi revin
uh, if only the two 'radu' were back again ...
Hai, Cri Cri...
Anamaria
Oh, m G! :)
@Mihai Anton - cred ca nu mai au timp. poate nici nu le mai face placere
@afreuda- greu :(
@Cristian Sirb - ei, nici chiar asa :)
Post a Comment