Ocoliri, frânturi, imagini

[Pseudo-cronică] Pare complicată cartea lui Kata, mai ales pentru cei care vor să o citească dintr-o suflare. De fapt, nu e greu de citit, ci e greu de spus ce-i cu ea. Rareş Moldovan spune [în prefaţă] că prima dată n-a înţeles nimic. Şi parcă au fost de acord cu el mulţi dintre cei care au scris despre ea. Am găsit însemnări făcute de Teodora Dumitru, Luciat, Corcoran. Pentru cei care n-au răufăcătorul vorbeşte şi ar vrea să afle cum e: de citit fragmentele de pe Club Literar.

Cred că există un moment prielnic pentru fiecare carte, un moment în care trebuie citită pentru că doar atunci mesajul ei poate fi înţeles cel mai bine, doar atunci poţi deschide cartea şi poţi găsi tot ce e ascuns acolo pentru tine. I-am dat ocol de multe ori răufăcătorului, am citit fragmente, până când la un moment dat, aşa între 2 şi 3 noaptea, parcă am reuşit să înţeleg câte ceva, să mă apropii destul de text încât să citesc până la capăt.

De fapt, Kata nu vrea să scrie poezie cu orice preţ, ci decupează fragmente de real/imaginar în care sigur există şi o fărâmă de poezie. Parcă am călători cu trenul [dar nu prin Moldova] iar pe fereastră uneori se văd imagini clare, în rest, din cauza vitezei sau a unui obstacol totul e confuz [sau nepoetic, mai bine zis]. Mi-am adus aminte şi ce zicea Svetlana Cârstean într-un interviu recent: Nu cred că poate exista ceva care nu şi-ar găsi loc într-un fel sau altul în poezie. Problema nu e despre ce nu aş scrie, ci cum nu aş scrie. În rest, orice poate intra în ţesătura textului, depinde cum e folosit.[...] Celor ce teoretizează dispariţia poeziei şi inutilitatea ei, le-aş spune că se înşeală si că, dacă ar fi mai atenţi, ar remarca faptul ca există poezie în orice, în reclamele de pe marginea străzii, în textele de pe tricouri, în proza din toată lumea.

Kata zice doar: nu ţin să exprim nimic cu exactitate. În răufăcătorul vorbeşte poezia trebuie mai mult înţeleasă decât simţită, şi asta nu ştiu dacă e bine. Dar am găsit destule fragmente frumoase. Trec aici câteva:

un vis f. scurt
în care cineva-i spune
că Lumea-i oricum o Idee proastă
----
de evitat intervalul 9-12
e plin de coincidenţe
---------
problema cu copiii pierduţi
care pluteau printre pagini de atâţia ani
încât te puteai aştepta să-i regăseşti
în orice moment
-------
Mi-aş dori să existe o Asociaţie a Dreptului de a te Răzgândi, un mausoleu al celor ucişi de emoţie; şi să fi cotrobăit mai mult prin geanta plină de scrisorile de dragoste ale tatălui. Şi mă întreb dacă negocierile [prezumtive] cu Khasis ar fi posibile.

Mult mai poetice mi s-au părut cele cinci clipuri de pe dvd-ul care însoţeşte cartea. Ce am reţinut: clipul 1- dacă eşti timid, simulează o urmărire; clipul 2 - peisaj mioritic & Dylan Thomas & do not go gentle into that good night, cât despre oi, aş fi preferat altele; clipul 3 [alte fragmente] seamănă cu Everybody hurts a celor de la REM, iar textul îi aparţine lui Dan Sociu; clipul 4 - e din nou legat direct de carte, la fel ca primul, de data asta e vorba de atacul dat la o bancă [cu urechea lipită]; clipul 5- Dumnezeu defrişează pădurile.

[Pseudo-final] Mi se pare că e mai mult vorba de un experiment, de nişte căutări [deşi uneori şi noi privim printr-un monitor în lumea noastră] şi [probabil] dacă nu ar fi fost vorba de Celebrul Animal nu m-aş fi străduit să citesc de câteva ori cartea asta.

Kata, răufăcătorul vorbeşte, Vinea, 2007