Jurnal de lectură

Sâmbătă seara, când am ajuns acasă, am început să răsfoiesc Oameni obosiţi. Întâmplarea a făcut să deschid cartea exact la poemul ăsta:

Vecine drag

când apeşi pe trăgaciul bormaşinii

gândeşte-te la mine.[Vecine drag]

Era în concordanţă cu zgomotele auzibile la acea oră, 8.40 pm trecute fix. Finalul nu vi-l spun, e oarecum sadic. Mirată de coincidenţă, am citit mai departe. Unele poeme mi-au plăcut, altele mi s-au părut prea minimaliste/realiste, poezie de notaţie care mie nu [mai] îmi spune mare lucru. De asta volumul mi se pare inegal. Parcă cele mai puternice versuri sunt exact cele din final:

Nesigurul interval dintre vârste

Când tot mai aproape de mine

Dimineaţa sau noaptea explodează

Morţile celor dragi. [15 08 2007]

În Pauză de respiraţie şi Cursa de 24 de ore, viaţa de student şi cea de tânăr navetist dau tonul. Celelalte cărţi ale lui Andrei Bodiu nu le ştiu, nu am citit nici romanul, aşa că am trecut brusc la viaţa poetului la 40 de ani, mult diferită. Parcă au mai dispărut idealurile şi toate-s mai liniştite.

Acum îmi place Crăciunul în familie

Ador să nu fiu deranjat iar

Lungile intensele tăceri fac atâtea parale

Cât certurile noastre din uşa cortului

Portocaliu parcă. [9 12 2006]

Mi-au plăcut la lectură unele fragmente din poeziile citite de Bodiu sâmbătă seara. Metaforic vorbind, toţi avem un metrou care ne duce într-o parte sau alta, şi toţi suntem europeni, adică:

Fiecare locuitor al Europei Unite

scrie un jurnal ca

să-şi dovedească

existenţa. [Locuitorii Europei Unite]

Dar cele mai bune poezii sunt cele despre scriitori [mai mult despre poeţi]. Şi mi-am adus aminte că la Cărtureşti s-a discutat despre rolul benefic pe care îl are prezenţa scriitorilor în Universităţi, la catedră, pentru că ei ştiu cel mai bine să vorbească despre rostul literaturii, despre felul în care ea se face şi prinde viaţă. Şi cum ar putea un poet să ştie altceva mai bine decât cum e viaţa unui poet? În primul rând ar fi bine de ştiut că există poeţi vii:

"Cum doamnă nu sunt toţi morţi ca

Eminescu?"

"Nu nu" a încercat ea să le spună

a deschis o revistă a spus "uitaţi pe ăsta îl cunosc"

le-a arătat o poză "şi pe el îl cunosc iar el

el venea la noi acasă"[Poezia sau viaţa]

E amintit Mazilescu, dar mai e şi un frumos poem dedicat lui Gheorghe Crăciun:

Intermitent aş fi auzit tonul tău grav calm decis

Să facă maximă dezordine în

Dezordinea noastră. [2 februarie 2007]

Am tresărit într-un mod special când am citit:

Ehei, la sanatoriul din munţi

cum te plimbai Claudia Chautchat fără

umbreluţă cu ochelarii de

soare gata să decoleze în

noul mileniu cu privirea învăluită de albul năucitor al halatelor

ehei, respiraţia devenise

neliniştitor de egală[Mado]

Şi cam asta ar fi cea mai bună concluzie:

Pe scriitori câteodată e bine să-i

Vezi câteodată

E toxic.

Nu prea au ce să-ţi zică dincolo

De scrisul lor par

unii burghezi cumsecade

Alţii cronici nonconformişti.

Duc toţi o viaţă secretă

De aceea unii vorbesc prea mult

Alţii tac tot timpul.[Nonconformişti, burghezi cumsecade]

În Noua Literatură nr.17 a scris Marieva Ionescu o cronică la cartea asta. Şi Cosmin Ciotloş a zis ceva, pe undeva, dar parcă la Noua Revistă Vorbită, nu pe hârtie.

Andrei Bodiu, Oameni obosiţi, Paralela 45, 2008

Notă: s-a actualizat site-ul NRV. Aici e cronica lui Ciotloş.