Am început să citesc Derapaju’, am ajuns pe la pagina 200 şi încă nu m-am plictisit, ba chiar îmi place.
Încerc să citesc cartea fără să mă gândesc la autorul ei şi la ce a mai scris, adică încerc să pătrund într-o lume pe care vreau să o cunosc, fără a avea vreo idee preconcepută despre ce aş putea să găsesc.
Asta şi vrea să fie acest roman, o lume întreagă, de aici multitudinea de gânduri şi fapte notate uneori haotic, sau oricum nu în strânsă cronologie sau cauzalitate.
De câte ori Ion Manolescu zice ceva despre anii de dinainte de ´89, îmi vine să-i dau replica/ sau îmi amintesc şi eu alte lucruri. Îmi aduc aminte de Pif şi Rahan, aveam o colegă de clasă care avea abonament [era tat’su activist, un fel de şef al organizaţiei locale de partid, că nu orice plod avea acces la revistele astea].
Dar mă-ntreb, dacă Robe ăsta a terminat facultatea înainte de 89, cum putea el să scrie - în liceu fiind- Metallica şi Megadeth pe bănci? [că AC/DC scriam şi eu]. La cum ajungeau ştirile pe aici, cam greu…. Asta aşa, să vedeţi unde-mi stă mie mintea, când citesc cărţi serioase.
Posts
2 comments:
Faci bine ca citesti cartea asa, eu nici macar prefata unei carti n-o citesc si nici nu ma wikipeduiesc dupa autor daca primesc ceva necunoscut cadou, de exemplu; e prea usor sa-ti formezi idei preconcepute asa. Astept impresii dupa. :D
lecturile inocente/gratuite sunt cele mai faine.
dupa ce trec de pag. 400 o sa mai scriu cateva impresii preliminare. dar mai am pana acolo. ieri mai mult m-am plimbat, mi-a fost dor de orasul meu, ce sa-i faci:-)
Post a Comment