By Myself Starting Over Again

Scuzat fie-mi plagiatul din titlu, dar cam ăsta mi-a fost gândul când am citit Prinţul din Central Park, mă gândeam că Jay-jay ar trebui să fredoneze cântecelul ăsta hippiot.

Povestea lui e frumoasă, dar e mai mult una pentru adolescenţi & copii. Puştiul e un orfan, aflat în grija unei tipe Ardis, cam beţivă [& toate cele ce decurg de-aici]. Aşa că fuge de-acasă şi se ascunde în Central Park. De aici încep aventurile, dar el e un Oliver Twist modern, adică vizitează muzee, nu face rău nimănui, din Tavernă fură doar mâncare şi nu se atinge de casa de bani. Băiatul rău e Elmo, dar e pedepsit [ca-n orice roman clasic-moralizator]. Şi mai apare-n poveste şi doamna Miller, o bătrânică bună la suflet, care îl va salva pe micul Jay-jay, după ce mai întâi el o salvează pe ea.

Rhodes ştie meserie, povesteşte frumos, dar marea literatură e în altă parte. Criticul editurii spune că povestea convinge. Sigur, aşa e! Dar după 2-3 cărticele din astea, mintea lenevită ar putea refuza o carte mai complicată.

Sfat pentru Ionuca: Ar fi mai bine să nu citeşti cartea, se fisurează piedestalul [nu-s multe greşeli, but....]!

Evan H. Rhodes, Prinţul din Central Park, traducere de Luana Stoica, Humanitas, 2007

PS. Am adăugat câteva bloguri frumoase, sigur vor mai urma şi altele.

Am mai găsit şi de citit câte ceva [mai ales articolul lui Paul Cernat despre „exportul” literar]. De acum încolo articolele nu le voi mai ordona alfabetic, cele noi vor fi mereu on top.