Friday, November 9, 2007

Fraierul nostru, cumpărătorul!

Ziua de azi, precum minunata realitate în care ne bălăcărim, e dedicată lumii interlope. În seara asta, Tema de vineri spune poveşti despre imperiul crimei; în disputa dintre Eliot Ness şi Al Capone, mi-e teamă că voi ţine din nou cu Al Capone [Robert De Niro], pentru că nu-mi place Kevin Costner.

În timp ce am citit The Big Sleep [Somnul de veci], am tot încercat să-mi amintesc filmul, în care sigur a jucat şi Lauren Bacall. Recunosc, am avut mereu o simpatie deosebită pentru Marlowe, pentru că l-am cunoscut prin intermediul televizorului şi avea mutra lui Humphrey Bogart.

De fapt, Marlowe cam pendulează între băieţii răi şi cei buni, ca orice detectiv particular care se respectă. De data asta, e rugat de generalul Sternwood să rezolve o afacere cu iz de şantaj, dar e implicat în poveşti cu crime, dispariţii, corupţie. Urmărind diverse piste, descoperă că nimic nu e ce pare a fi.

Adevăraţii ticăloşi din cartea asta sunt însă traducătorul, redactorul şi corectorul. Dacă ar fi binevoit să citească măcar o dată cartea după tehnoredactare, sigur lucrurile ar fi stat altfel. Am înţeles că-s prost plătiţi, dar eu ce vină am? Mă gândesc să-mi cer banii înapoi, că la alţii se poate. [Aproape uitasem scandalul în care a fost implicat James Frey, dar mi l-am reamintit cu bucurie, când am aflat că a greşit şi acum plăteşte. ]

Oricum, Chandler e un clasic al genului poliţist. Sper că într-o zi Mircea Mihăieş o să scrie cartea despre el, adică o să adune în volum eseurile risipite prin Idei în dialog.

Un fragment din Somnul de veci poate fi citit aici.

Raymond Chandler, Somnul de veci, traducere de Const. C. Popescu, editura Fabulator, 2005

5 comments:

luciat said...

doamne, articolul ala despre Frey e absolut colosal! am ramas cu gura cascata!

white noise said...

e interesanta povestea. si toate astea doar pt. ca a scris pe carte "nonfiction".

Alina said...

Mircea Mihaies a scris. "Metafizica detectivului Marlowe" e acuma in ghearele mele, la redactat. N-o mai tin nici o saptamina, asa ca ar putea sa apara prin decembrie.

Alina said...

Scuze, am scris in graba: la Polirom va aparea, Hors Collection (inca nu e sigur, dar cam asa vrea autorul).

white noise said...

asta-i o veste tare buna. spor la lucru!