Wednesday, November 14, 2007

Artă vs. divertisment

Zilnic auzim cât de proastă-i muzica de azi, ce proaste-s programele tv. Cartea asta ar vrea să ofere o soluţie. Dar nici cei care înfiinţează Academia Noua Renaştere nu vor reuşi să schimbe ceva, doar vor avea iluzia asta, pentru o vreme.

Până la urmă, tot ce se întâmplă e o ilustrare a faptului că infernul înseamnă binele făcut cu forţa, mai simplu spus: drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Cum poţi avea muzică/filme/seriale mai bune? Simplu, se ia una bucată individ [presupus] talentat, se creşte cu grijă. Conform iluziei romantice, îl ajutăm pe artist să devină cât mai nefericit, adică genial. Şi de ce nu devine? Păi, zice însuşi cobaiul, adică Vincent, în momentul în care află adevărul: selecţia nu-i bine făcută, suferinţa nu ajunge, iar Noua Renaştere ar fi trebuit să se ocupe de sculptori, pictori, nu de scenarişti, autori de cântece pop, pentru că divertismentul şi arta nu-s acelaşi lucru.

Joey Goebel a fost solistul unei trupe punk şi apoi a devenit scenarist şi cronicar muzical, aşa că, probabil, ştie ce spune. Dar cartea nu-i o simplă autoficţiune, ba aş zice că e atent construită. Se povesteşte multişor despre statutul vedetei pop/rock şi relaţiile cu impresarul, casa de discuri. O moarte violentă sporeşte mult vânzările. Trist, dar adevărat, ăsta ar putea fi apogeul: artiştii morţi devin legende peste noapte.

Noua Renaştere e un proiect utopic, şi, ca orice nebunie de acest tip, devine un instrument opresiv de tipul "cine nu e cu noi e împotriva noastră". Odată intrat în sistem, nu se poate pleca decât atunci când vrea şeful.

Am citit uşor cartea, în ciuda unor poticneli despre care-am scris. Am citit-o şi pentru că am dat [pe la început] de un pasaj care diseca muzica rock de azi şi mi s-a părut tristul adevăr, adică e o muzică atât de omogenă, încât parcă nu mai există decât o singură formaţie. Dar ăsta-i un subiect numai bun pentru forumurile de rock.

Joey Goebel, Torturaţi-l pe artist, traducere de Irina Horea, Humanitas fiction, 2007

13 comments:

Anonymous said...

pina la urma, nu mi-a fost clar care-i pozitia ta. votezi sau nu pentru tortura? :)

vic

white noise said...

eu nu tolerez tortura, dar cartea-i cuminte, draguta; am senzatia ca-i cartea lui de debut si daca-i asa e foarte buna

white noise said...

am aruncat un ochi in carte, scrie undeva ca e al doilea sau roman. dar nu-i autofictiune, nu-i minimalism, uraaaa!

Simona said...

thnxs. o aveam p una din listele cu: carti de cumparat.acum, stiu c fac maine! :)

white noise said...

sper sa iei decizia cea mai buna pt. tine :-)

camir said...

Cam asa e cu muzica rock de azi. Cea mai buna metoda de a distruge ceva este sa-l faci popular.

white noise said...

cel putin asta-i varianta oficiala, sau ce ne obliga EI sa ascultam. prin EI inteleg case de discuri, impresari, mtv. prietenii mei de pe alte meleaguri spun ca se face si acum muzica buna, ca ar fi trupe rock interesante dar nu-s promovate.

Bogdan Antonescu said...

Mă bucur ca ti-a plăcut cartea, pentru moment am crezut că o vei abandona definitiv.

white noise said...

nu puteam s-o abandonez, te-am crezut pe cuvant:-)
si ma interesa mult subiectul.

camir said...

Adevarul e ca rock-ul bun a fost si, probabil, va ramane underground.

white noise said...

de acolo vin toti, dar la un anumit moment ies la lumina.
de fapt, ieseau, ca azi nu-i prea mai sprijina nimeni.
mtv-ul mai are vreo emisiune de rock?

sora_de_razboi said...

O mica precizare: Joey Goebel a iesit la Editura Humanitas Fiction, care de la inceputul acestei toamne nu mai este doar un simplu departament.
Tot ce apare in Raftul Denisei de acum incolo, la fel ca in Thriller&Mystery (tu parca erai cititoare de romane politiste?) si Cocktail tine de Editura Humanitas Fiction.
Pe Goebel nu-l citi, dar sper sa recuperez de sarbatori. :))

white noise said...

am adugat fictionu'!dar pt. mine, ca simplu muritor, nu e inca un detaliu important.
Goebel e de citit, mai ales daca-ti place show bizz-ul si tot ce se intampla in jurul lui.