Ultima încercare

Nu–mi plac abandonurile, aşa că am dus la bun sfârşit Jurnalul unui bătrân nebun. Aş zice că n-a meritat efortul, n-am aflat nici un adevăr esenţial şi spre final, nu mi-a făcut nici o plăcere să mai citesc. Puteam să renunţ, să întâmplă şi la case mai mari.

Cartea e bine scrisă, nu asta-i problema, dar nu e pe gustul meu. Nu-s în stare să înţeleg mentalitatea japoneză.

Mi-am adus aminte de nişte versuri ale lui Brumaru: „de dimineaţa până seara/visez la şoldul tău, Tamara”, doar că visătorul e acum Tokusuke, un bătrân de 77 de ani, iar Tamara e nora lui, Satsuko. Pe scurt: bătrânul [fiind oricum foarte bolnav] are senzaţia că ar putea păcăli moartea prin scris şi prin revitalizarea sexualităţii pierdute.

E vorba despre falsitatea relaţiilor umane, până la urmă, adică toţi ştiau de iubirea asta ciudată [ şi o încurajează, la sfatul medicilor].

Mai sunt: detalii despre kabuki, despre ce-a fost şi ce-a ajuns Japonia, plus o traducere lipsită de sinonime [cu siguranţă excitat ar fi putut fi înlocuit în anumite contexte cu emoţionat]... şi altele.

Junichiro Tanizaki, Jurnalul unui bătrân nebun, traducere de Silviu Mihai, colecţia Cotidianul, 2007