Friday, July 29, 2011

XXIV & XLIII

Astea-s ediţiile Institutului Blecher care au avut loc la Bistriţa. Ce s-a întâmplat anul trecut am povestit atunci [sau citiţi ce s-a scris pe  blogul oficial].

Anul acesta am filmat şi începutul şi sfârşitul, dar important e cuprinsul, adică lecturile şi discuţiile. Textele pot fi citite pe blogul Institutului Blecher. 

Ana Donţu


Emilia Zăgrian


Încep discuţiile. Cum cei din sală nu aveau la îndemână textele  citite, Komartin îl provoacă la dialog pe Radu Vancu. Şi îi invită să citească pe cei mai tineri poeţi veniţi la Bistriţa special pentru festival [mai puţin unul dintre ei, evident].

 Andreea Teliban

Radu Niţescu

Alexandru Văsieş

Wednesday, July 27, 2011

Ar trebui să fie fără titlu

Ziua de sâmbătă a început cu un dialog între editorii de poezie prezenţi la Bistriţa [Svetlana Cârstean, Claudia Fitcoschi, Cosmin Perţa, Claudiu Komartin, Gavril Ţărmure]  şi s-a încheiat cu lecturile de la Sinagogă. Ultima dintre ele, cea a lui Emil Brumaru, s-a transformat într-o poveste care ar trebui ţinută minte.

Iar Galeria Lina a găzduit două expoziţii: cea de fotografii, despre care am zis şi una de carte de poezie. Editurile prezente: Pandora M, Cartier, Charmides, Tracus Arte, Casa de Editură Max Blecher, BrumaR, Cartea Românească.


 .

La Sinagogă au fost mai întâi două lansări de carte: Lentile de contact, de Adriana Barna[carte apărută la Charmides, prezentată de Ovidiu Pecican; am pe undeva o fărâmă din cele întâmplate la acea lansare, dar unde?],  şi Fără titlu, Cosmin Perţa[prezentarea fiind făcută de Radu Vancu şi Claudiu Komartin], cartea apărută la Paralela 45.

Undeva pe la minutul 1:30 şi ceva, Komartin citeşte o poezie din acest volum:


Din fericire, am reuşit să filmez întreaga lectură a lui Cosmin Perţa, mi s-a părut a fi una dintre cele mai bune din întregul festival:


Dar nici cele ce au urmat nu au fost mai prejos. 

Svetlana Cârstean:


Rita Chirian [ tare rău îmi pare că am pierdut prezentarea făcută de Radu Vancu]:


Iar la final a fost Emil Brumaru, despre care va fi vorba într-un episod viitor, nu ştiu în care.

------------

*în imaginile de mai sus: Cosmin Perţa, Emil Brumaru, Claudia Fitcoschi, Svetlana Cârstean, Gavril Ţărmure, Marin Mălaicu Hondrari, Claudiu Komartin, Dan Coman, Radu Vancu, Adriana Barna.

Tuesday, July 26, 2011

Vineri, 15

Şi dacă joi a fost aşa un program plin, staţi să vedeţi câte s-au întâmplat vineri. Dimineaţa, nu foarte devreme, aşa, pe la 11 trecute fix, a avut loc un atelier de scriere, coordonat de Rita Chirian şi Radu Vancu. La 5, norocoşii au fost toţi în Plan B Club Cafe, unde au ascultat timp de o oră şi mai bine un dialog minunat între Emil Brumaru şi Ion Mureşan, moderator fiind Radu Vancu. [Deşi ar fi trebuit să fie acolo, Emilian Galaicu Păun n-a ajuns la Bistriţa pentru că nu  a primit viza. Nici în acest moment nu-mi vine să cred că i-a fost refuzată, pur şi simplu nu pricep cum de mai e posibil aşa ceva].

Seara, la Sinagogă, s-au lansat două cărţi: Poker, de Bogdan Coşa şi Motocicleta de lemn, a lui Ştefan Manasia [carte apărută la Charmides]. Pe urmă au fost lecturile..... Şi asta n-a fost tot, încă n-am zis nimic despre muzicienii invitaţi la festival [nu degeaba e vorba de un festival de poezie şi muzică de cameră.]

Ştefan Manasia a citit din Motocicleta de lemn:

Ana Donţu şi Zona nouă:
Bogdan Coşa a fost şi poet şi prozator. Aici e poet:

Claudiu Komartin a citit vreo două poezii mai vechi şi altele mai noi


Un fragment [îmi pare rău că am pierdut începutul] din prezentarea [pe deplin meritată] făcută de Dan Coman:

Ion Mureşan şi cartea Alcool [a citit şi un poem mai nou, din păcate tocmai atunci a început să sune pe undeva un telefon mobil]

Monday, July 25, 2011

Poezia e la Bistriţa. Prima zi

Dinu Flămând

Anatol Grosu


Andra Rotaru
Par cam stinghere înregistrările astea aici, aşa că m-am gândit să spun ceva despre ele. Dinu Flămând şi-a lansat o carte la Bistriţa, În amonte [bilingvă, română-franceză], apărută la Charmides. Au vorbit despre carte Ovidiu Pecican şi Ion Mureşan. E o antologie, iar cartea e însoţită şi de un cd. În înregistrarea de mai sus, Dinu Flămând citeşte o poezie dintr-un volum mai vechi, Umbre şi faleze, apărut anul trecut, la Brumar. 

Anatol Grosu a citit poezii publicate în antologia Zona nouă. A citit şi altele mai noi, până s-a închis laptopul. Din păcate n-am filmat tot, am pierdut [din păcate] poezia aceea în care un fragment pare a fi un cântec de leagăn [şi l-a cântat atât de frumos].

Andra Rotaru a citit un grupaj de poeme din Ţinuturile Sudului, carte apărută anul trecut la Paralela 45.

Sunday, July 24, 2011

"La Bistritz, deasupra mării...."

Când am ajuns la Bistriţa, trecuse deja de miezul nopţii, pe străzi era linişte. Undeva, un poliţist parcă ne-ar fi aşteptat. Ne-a spus unde putem găsi un hotel ieftin şi pe urmă nu s-a  mişcat din loc. Dimineaţa m-am trezit odată cu oraşul. Am pornit pe străzi în căutarea locului de unde urma să fiu recuperată de Camelia Toma, că doar venisem la festival. Au trecut vremurile în care cei ce vin la bistriţa vin doar la amiază şi vin numai pentru câteva ceasuri.

Cu arme şi bagaje am umblat un pic pe străzi liniştite, am trecut pe lângă magazine mici care mi s-au părut deosebit de primitoare, aveau vitrine vesele şi toate uşile erau deschise. Oraşul părea pregătit pentru festivalul ce stătea să înceapă.
Festivalul a început un pic înainte de prezentarea oficială a învitaţilor, mai întâi a fost vernisată o expoziţie de sculptură (Caius Rotaru şi Ioan Mureşan) şi apoi una de fotografii (Andrei Contiu, Gyuri Ilinca, Francisc Mraz, Siviu Pavel, Raul Tanislav), dar s-a şi terminat un pic altfel, cu vizita la penitenciar şi spectacolul de teatru al trupei Anonimus. A fost un fel de repetiţie generală cu public, aşa ni s-a spus. Ar mai fi de pus la punct câteva detalii legate de scenografie şi nu mai ştiu ce. Textul a fost scris special pentru acest spectacol, realizat de cele două Tome [aşa va fi trecut şi pe afişul final: un spectacol Toma & Toma, pentru că nu se mai ştie cine a făcut mai mult]. Titlul spune şi ascunde multe în acelaşi timp: Pe alocuri*. Actorii (în ordine alfabetică): Andrei Baicu, Sergiu Cătălin Bălteanu, Marcel Boariu, Balint Calo, Eras Adrian, Pál Lőrincz, Vladimir Radu, Călin Ruţă, Radu Lucian Varga. Au fost şi lecturi la penitenciar şi dialoguri vii între scriitori, actori şi public.

Oficial, festivalul a început joi spre seară cu prezentarea invitaţilor, care au primit tradiţionalele (şi mult doritele) tricouri.


Acesta e (doar) începutul, în curând vor urma înregistrările, câteva fotografii şi alte poveşti. 
------------

*proiect realizat de Asociaţia Argument în colaborare cu Penitenciarul Bistriţa.
**în imaginile de mai sus pot fi recunoscuţi uşor [sper] Camelia Toma, Gavril Ţărmure, Marin Mălaicu Hondrari, Dan Coman, Radu Vancu, Emil Brumaru, Ion Mureşan.

Wednesday, July 20, 2011

Colecţia de vară

Până descarc şi încarc eu tot ce am fotografiat şi filmat la Bistriţa, citiţi Tiuk! noul număr, adică 31. Undeva pe acolo, la Poveştiuci pe bune veţi găsi şi noua colecţie de pds-uri.

Monday, July 11, 2011

PdS întârziat/79

Mai mult de o zi, două  a întârziat pds-ul ăsta. Şi poate ar mai fi întârziat dacă n-aş fi dat întâmplător peste poezia asta şi mi-am amintit discuţiile despre legăturile dintre poezie/ social/politic. Înainte de ora H, când socialul şi politicul erau amestecate în poezie rezultatul era trist, poeziile acelea erau mai mult propagandă. Dar şi la modul subversiv se mai amestecau socialul şi politicul prin literatură, dovadă fiind şi poezia asta. Nu am nicio antologie completă Petre Stoica, aşa că nu ştiu dacă poezia a apărut şi în volum. După ora H, Petre Stoica a publicat  Piaţa Tien An Men II, în care dimensiunea politică e evidentă. Aşa că lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere.

Petre Stoica
Noaptea şi dimineaţa*

Noaptea măturătorii
adună hârtii cu ode închinate
dezarmării, progresului şi fericirii universale
dimineaţa la focul hârtiilor
măturătorii îşi încălzesc mâinile îngheţate.

*poezie publicată în Steaua, nr 12/1980

Thursday, June 30, 2011

Poezia e la Bistriţa, din nou


FESTIVALUL DE POEZIE ŞI MUZICĂ DE CAMERĂ, – ediţia a III-a –
14-17 iulie 2011

Organizator:
Asociaţia Argument Bistriţa
Parteneri:
Societatea de Concerte Bistriţa/Primăria Bistriţa/CNAM Bistriţa/Hotel Metropolis/Observator Cultural/Dilema Veche
Echipa de proiect:
Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Ana Toma, Camelia Toma, Gavril Ţărmure

Invitaţi:
Emil Brumaru
Svetlana Cârstean
Rita Chirian
Bogdan Coşa
Ana Donţu
Emilian Galaicu-Păun
Anatol Grosu
Dinu Flămând
Claudiu Komartin
Ştefan Manasia
Ion Mureşan
Cosmin Perţa
Andra Rotaru
moderator: Radu Vancu

Edituri invitate:
Editura Polirom / Cartea Românească (Claudia Fitcoschi)
Editura Cartier (Emilian Galaicu-Păun)
Editura Tracus Arte (Ioan Cristescu, Cosmin Perţa)
casa de pariuri literare (un cristian)
Casa de editură Max Blecher (Claudiu Komartin)
Editura Charmides (Gavril Ţărmure)
Pandora M (Svetlana Cârstean)

Programul festivalului


JOI, 14 IULIE
17:00 Expoziţia sculptorilor Caius Rotaru şi Ioan Mureşan – Pietonalul Bistriţa
prezintă: Vasile Duda şi Ovidiu Pecican
18:00  Vernisajul expoziţiei „Neajunsul de a te fi născut?” – explorări fotografice ale gândirii lui Emil Cioran la Galeria Lina, în incinta Centrului Multicultural Sinagoga Bistriţa
artişti fotografi: Andrei Contiu, Gyuri Ilinca, Francisc Mraz, Siviu Pavel, Raul Tanislav
prezintă: Ovidiu Pecican

18:30 – 19:00
Deschiderea festivalului şi prezentarea invitaţilor la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa
 
19:00 – 21:30
LANSARE DE CARTE:
Dinu Flămând – În amonte/En amont, poeme, ediţie bilingvă, editura Charmides 2011
prezintă: Ion Mureşan şi Ovidiu Pecican
LECTURI:
Dinu Flămând, Andra Rotaru, Anatol Grosu, Svetlana Cârstean, Emilian Galaicu-Păun
RECITAL DE MUZICĂ CONTEMPORANĂ
susținut de
Daniela Păcurar – soprană
Vera Negreanu – pian
Mircea Neamţ – trombon
Ioan Dărăban – percuţie
– în program: lucrări de muzică contemporană compuse de Ionică Pop

VINERI, 15 IULIE
11:00 – 13:00
Atelier de scriere la Ceainăria librăriei Casa Cărţii „N. Steinhardt” Bistriţa
moderatori: Rita Chirian, Radu Vancu

17:00 – 18:30
DIALOG:
Emil Brumaru, Emilian Galaicu-Păun, Ion Mureşan, Dinu Flămând
la Plan B Club Café Bistriţa
moderator: Radu Vancu

19:00 – 21:30
la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa
LANSĂRI DE CARTE:
Ştefan Manasia – Motocicleta de lemn, poeme, editura Charmides, 2011
Bogdan Coşa – Poker, roman, editura Cartea Românească, 2011
prezintă: Radu Vancu, Marin Mălaicu-Hondrari, Dan Coman
LECTURI:
Ştefan Manasia, Ana Donţu, Bogdan Coşa, Claudiu Komartin, Ion Mureşan
RECITAL CAMERAL
susținut de
Antal Szalai – vioară (Ungaria)
Jozsef Balogh – pian (Ungaria)
– în program: lucrări de Brahms, Debussy, Bartok, Prokofiev

SÂMBĂTĂ, 16 IULIE
11:00 – 13:00
Salonul cărţilor de poezie la Galeria Lina, în incinta Centrului Multicultural Sinagoga Bistriţa
Întâlnire cu reprezentanţii editurilor: Claudia Fitcoschi – Cartea Românească şi Polirom; Un Cristian – casa de  pariuri literare; Claudiu Komartin – Casa de Editură Max Blecher; Cosmin Perţa – Tracus Arte; Svetlana Cârstean – Pandora M; Gavril Ţărmure – Charmides; Emilian Galaicu-Păun – Cartier.

17:30 – 20:00
la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa
LANSĂRI DE CARTE:
Cosmin Perţa – Fără titlu, editura Paralela 45, 2011
Adriana Barna – Lentile de contact, poeme, editura Charmides, 2011
prezintă: Claudiu Komartin, Radu Vancu, Ovidiu Pecican, Dinu Flămând
LECTURI:
Cosmin Perţa, Rita Chirian, Emil Brumaru
RECITAL CAMERAL
susținut de
Aurelian-Octav Popa – clarinet
Sanda Popa – violă
– în program: lucrări de muzică contemporană românească
 
DUMINICĂ, 17 IULIE
12:00 – 13:30
Ediţia XLIII a Clubului de lectură Institutul Blecher la Plan B Club Café Bistriţa
moderator: Claudiu Komartin

Thursday, June 16, 2011

Telegrafic

Azi, cam de la 6, în Cuib d'Arte, lectură Radu Pavel Gheo şi Adrian Bodnaru.
Mâine, de la 5.30, în Aula BCUT, lansare de carte: vineri, de Aleksandar Stoicovici.
Iar pentru cei cu inimă tare: duminică, la Muzeul de Artă, ora 17, un vernisaj special:

Tuesday, June 14, 2011

Subterana germano-română

Vineri, când am plecat spre Sibiu, la radio o voce cunoscută [care ar putea să îmblânzească şi leii] spunea ceva despre poezia germană şi Oskar Pastior. Am ascultat şi frânturi din lecturile din prima seară de întâlniri literare germano-române [ înregistrările fiind făcute de Adela Greceanu pentru emisiunea ei, NRV, care, deşi nu mai are blog actualizat, tot se mai află pe lista mea de priorităţi]. Mi s-a părut a fi un semn bun: ascultam înregistrări din prima seară de lecturi ştiind că a doua zi voi fi la cea de a patra.

Iată înregistrările pe care le-am făcut[ordinea e cronologică]:

Claudiu Komartin deschide ostilităţile din subterană:

Björn Kuhligk


Rita Chirian

Daniel Falb

Tot un poem de Daniel Falb, traducerea fiind citită de Radu Vancu

Radu Vancu

Dialogurile de la final:


Poeziile citite de poeţii germani vor fi publicate în Poesis Internaţional, în numărul ce stă să apară. Aş fi vrut să zic acum ceva, dar s-ar putea să fiu nedreaptă. Oricum, în timp ce îi ascultam pe cei doi poeţi germani [Daniel Falb şi Björn Kuhligk] , dar şi pe cei trei suedezi, Linn Hansén, Kajsa Sundin, Pär Thörn [în lectura lor de la Bucureşti, de acum două săptămâni, sau câte-or fi], m-am gândit la sintagma de poezie inumană pe care cred că a folosit-o Teodor Dună, tot la o lectură a unor poeţi suedezi [din toamna trecută].  Nu ştiu dacă inuman e cuvântul cel mai bun, poate a folosit un altul, dar era vorba de o poezie rece, calculată, construită, care rămâne cumva în afara celor simţite, dar se pliază exact pe raţional. Atunci mi s-a părut o sintagmă impropriu folosită, dar cred că poate fi folosită în celelalte cazuri. Poate greşesc, de asta spun că poate ar fi mai bine să aştept varianta tipărită a poeziilor citite acum [dar şi suedezii ar trebui să apară într-o antologie cât de curând]. N-aş putea spune că nu mi-a plăcut deloc ce am auzit, n-ar fi adevărat. Ştiu că acum doi ani Kajsa Sundin mi s-a părut deosebit de interesantă. Dar cred că ăsta e cuvântul cel mai bun: e interesant ce fac ei, nu ştiu însă de câte ori m-aş întoarce să citesc şi să recitesc acele texte.

O scurtă recapitulare a celor apărute pe bloguri:
Radu Vancu povestind pe scurt despre ce urma să fie, dar şi despre cum a fost la Sibiu.
Despre lectura de la Braşov a scris  Mihail Vakulovski o scurtă poveste, iar o parte din înregistrări pot fi găsite aici. Iar editorialul lui Claudiu Komartin e un fel de concluzie.

A apărut între timp şi un articol în presă, în Observator cultural: Maraton de poezie: lecturi, controverse şi invitaţi din Germania.

[articol aflat în lucru; mai povestesc eu, mai nuanţez câte ceva]


Sunday, June 12, 2011

Pe scurt

De câteva ore am revenit de la Sibiu. Am fost la o lectură de poezie germană şi română, mi-am reîntâlnit câţiva prieteni dragi. O să povestesc câte ceva zilele următoare, până atunci vă las să admiraţi singura poză anormală făcută în Sibiu:


Acasă mă aştepta un cadou minunat de la o prietenă de departe, dar de foarte aproape. Mulţumesc!

Thursday, June 9, 2011

Cinci în reluare

Vreau să povestesc multe despre cartea asta, dar nu ştiu când voi găsi răgazul necesar. Până atunci pun aici înregistrările pe care le-am făcut la Bookfest [din păcate nu ştiu pe unde am rătăcit-o pe cea cu Tudor Jebeleanu].

Cosmin Perţa [noua ediţie a apărut  la Tracus Arte] şi Nicolae Manolescu:

Romulus Bucur

Bogdan Ghiu

Ion Bogdan Lefter

Alexandru Muşina


Lipseşte Mariana Marin...

Wednesday, June 8, 2011

Premiile USR 2010

Azi s-au dat premiile USR, toată povestea a fost transmisă în direct, pe internet. Am găsit înregistrarea :

Mă bucur mult pentru Rareş Moldovan şi Sorin Despot.

proză: Radu Mareş
poezie: Ion Mureşan
critică: Mihai Dinu
debut: Sorin Despot
traduceri: Rareş Moldovan
premiul Andrei Bantaş: Petru Ilieşu & Domnica Drumea

Nu comentez nominalizările, dar nici măcar ele nu pot schimba un adevăr mai mult decât evident: Rădăcina de bucsau e unul dintre cele mai bune romane din literatura română.

Tuesday, June 7, 2011

Colonia poetică

Vineri, 27 mai, zi de Bookfest pemtru unii, am fost  la o ediţie specială a Clubului de lectură Institutul Blecher, la o întâlnire cu trei poeţi tineri suedezi: Linn Hansén, Kajsa Sundin, Pär Thörn. Doar despre Kajsa Sundin ştiam câte ceva, i-am reţinut numele încă de acum 2-3 ani, când a fost la Cetate, iar apoi în Observator cultural a apărut un fragment din Soia, poemul pe care acum l-a citit în întregime [aşa cred].  


afişul şi pliantele realizate de Ana Toma:

un individ al cărui nume nu am reuşit să-l aflu, dar a moderat întreaga întâlnire şi a moderat foarte bine inclusiv momentul de la început, dialogul inopinat cu urmaşul familiei Monteoru:

Kajsa Sundin




Dan Sociu

Linn Hansén

Maria Dinulescu şi Pär Thörn

Cei trei suedezi în plină acţiune: 

Răzvan Ţupa

Doina Ioanid răsfoind o antologie de poezie apărută în Suedia, dar cuprinzând 27 de autori români [de la Nina Cassian la Claudiu Komartin]:


Eu am făcut o singură înregistrare:
dar alte înregistrări şi poveşti despre cele întâmplate găsiţi pe blogul lui Răzvan Ţupa.

Sunday, June 5, 2011

Bookfest 2011

Am fost totuşi la Bookfest. Şi dacă nu aş fi ştiut că în gară mă aşteaptă o prietenă foarte dragă, şi dacă nu ar fi fost încurajările ei nu cred că aş fi reuşit să ajung. M-am agăţat cu disperare şi de vocile celor de acasă şi am reuşit. Iar apoi, acolo [şi] alţi prieteni au avut grijă de mine. Prin târg am fost doar sâmbătă şi duminică. Am întâlnit prieteni, cunoscuţi, scriitori, cititori. Am dat şi peste vreo 2-3 timişoreni pe care îi văd doar acolo. Mulţumesc mult pentru toate vorbele bune, pentru zâmbete, încurajări, replici, cărţi. Au contat mai mult decât vă puteţi imagina. 
Din motive tehnice, m-am întors cu avionul [şi a fost bine, deşi a trebuit să ocolim o furtună]. Nu am luat de la târg cărţi de la Humanitas, Polirom, Cartea Românească. Le voi lua de aici. Lista de aşteptare nu e foarte lungă, sună cam aşa [deocamdată]:
Nicolae Manolescu, Teme, CR
Ion Manolescu, Benzile desenate şi canonul postmodern, CR
Mircea Cărtărescu, Zen. Jurnal, Humanitas

Nu am reuşit să dau de toate cărţile pe care aveam de gând să le cumpăr. Cei de la Limes nu au mai ajuns la Bookfest. După vreo 2 titluri am zis că mă întorc, dar n-am mai fost în stare. În fine, cam astea-s cărţile pe care le-am luat:




Roberto Bolano, Convorbiri telefonice[povestiri], Leda/Corint
Roberto Bolano, Anvers, Leda/Corint 
11 poeţi maghiari contemporani, Paralela 45
SGB, Torrent [superpoem], Herg Benet 
Mai am un sigur doors. Poezii patriotice. Ediţie îngrijită de Daniel Silvian Petre. Cu o prefaţă de Şerban Axinte, Blumenthal
Dana Banu, Cântecul samovarelor, Agol
Alex Leo Şerban, Alte camere, alte glasuri de ieri, Pandora M
Ofelia Prodan, Ulise şi jocul de şah, Charmides
Constantin Fântâneru, Călătoria lui Orfeu, Eikon
Cosmin Perţa, Fără titlu, Paralela 45

Petre Stoica, Arheologie blândă, Dacia XXI
Cele mai frumoase poeme din 2010. Selecţie de Claudiu Komartin şi Radu Vancu, Tracus Arte 
Maratonul de poezie şi jazz 2011, Tracus Arte 

Cinci. Mariana Marin, Romulus Bucur, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Alexandru Muşina, Tracus Arte