Ne vedem la Bufnițe!

Mai e un pic și plec spre librărie, câteva ore acolo... nu mai contează câte, după aceste două luni de izolare, in care n-am trecut Bega. A fost așa o lungă așteptare, de asta pun aici două poze mai vechi, nu chiar vechi, cred că sunt din februarie. Într-o seară am ajuns la Bufnițe, dar m-am  uitat la ceas, era deja 9pm. Aș fi putut să intru, că fetele erau acolo, dar am rămas așa, în așteptare. Am făcut pozele astea și apoi am plecat spre casă.

Acum nu știu exact cum să vă spun, dar îmi doresc mult de tot să reziste librăria noastră, poate fiecare ar trebui să încercăm să salvăm ceva ce e cu adevărat important. (Promit că azi nu zic nimic despre Insomnium). Sunt multe lucruri de salvat, pe lângă viețile noastre, evident.  Nu vă e dor de nenorocitele alea de vieți de dinainte de pandemia asta, hai că nici nu erau așa rele... Totul e să le ducem mai departe, asta-i partea cea mai grea. Va fi cu totul altă lume, dar am mai prins vreo 2-3 schimbări din astea. Dacă vom reuși să avem grijă unii de alții poate vom reuși să ajungem împreună la mal. Ăsta e cuvântul esențial: împreună!