Saturday, February 6, 2010

Poemul de sâmbătă 36

De câteva ori am schimbat pds-ul de astăzi, pentru că şi starea mea s-a schimbat de câteva ori. Eram hotărâtă să încep cu Monoran, apoi m-am gândit la Teodor Dună, dar n-am găsit Catafaziile, nu ştiu pe unde am rătăcit cartea. Dimineaţă ziceam să caut ceva cu iarna ninge, seara ninge, dimineaţa ninge iară [variantă adaptată disperării mele]. Până la urmă am găsit pds-ul: Max Blecher [pentru că pe 10 februarie reîncep lecturile la Institutul Blecher, nu oricum, ci avându-i pe afiş pe Ioana Bogdan, care va citi proză, şi pe Radu Vancu şi al său Sebastian în vis. ] Se leagă cumva şi de pds-ul anterior.

Max Blecher
Plimbare marină

lui I. Ludo

Sângele mării circulă roşu în corali
Inima profundă a apei îmi vâjâie-n urechi
Sunt în fundul cerului de valuri
În pivniţa apelor adânci
În lumina omorâtă a funebrei sticle
Peşti mici ca jucării de platină
Parcurg păru-mi care flutură
Peşti mari ca turme de câini
Sug repede apele. Sunt singur
Ridic mâna şi constat greutatea ei lichidă
Mă gândesc la o roată dinţată, la un palmier
Zadarnic încerc să fluier
Parcă străbat masa unei melancolii
Şi parcă totdeauna a fost aşa
Pe jumătate frumos şi pe jumătate trist

7 comments:

diddle said...

[si eu tot cu iarna cautam. vai de capul nostru. deja incepe sa fie pe trei sferturi trist]

Anonymous said...

Ion Monoran...extraordinar poet, într-adevăr. Tocmai am terminat "Eu însumi". Acum înţeleg de ce unii l-au înscris în superlativul formulei . :)
Bine ai revenit cu pds-ul, Whitenoise! :) Teodora

Anonymous said...

* formulei cartea anului 2009.

MB said...

vei veni la Inst. Blecher?

white noise said...

@did- [noroc cu ferma :))))]
dar am vazut si pds-ul tau

@Teodora- am fost subiectiva acolo, dar nu retractez nimic. Mono e un poet minunat, probabil pe veci nedreptatit

@MB - da, mi-am luat liber, numai sa nu pierd trenul.

Anonymous said...

Foarte frumos poemul lui Blecher

white noise said...

@andrei dosa - ma bucur ca-ti place