Toată lumea e în campanie electorală, adică şi politicienii, şi scriitorii. O vreme cred că nu o să mai citesc nici paginile de cultură [în caz că se pot numi aşa] de prin ziare. Revistele literare sunt de negăsit, aşa că nu-mi fac nicio problemă în ceea ce le priveşte.
Trec aici un fragment [publicat în Orizont, nr. 10] dintr-un interviu dat de Herta Müller lui Robert Şerban [mai bine zis un fragment din emisiunea A cincea roată, din 12 martie 2005].
Mai bine nu ar fi fost dictatură şi mai bine nu aş fi scris nicio carte. Aş fi fost coafeză sau croitoreasă: profesii tot atât de interesante ca atunci când scrii cărţi. [...] Dacă nu ar fi fost dictatură, multă lume şi multe biografii nu ar fi fost atât de nenorocite şi toată ţara asta n-ar fi aşa de nenorocită cum este. Pentru că tot ce la ora actuală nu merge cum trebuie este urmarea dictaturii. Şi câtă nenorocire, câte vieţi distruse, Dumnezeule! Eu nu accept această condiţionare, adică să spui că o dictatură are ca urmare nişte scriitori, nişte cărţi. Hai să ne punem întrebarea şi invers: ce bine ar fi fost dacă n-ar fi fost dictatură? Asta e! Asta aş fi vrut să trăiesc. Şi să fiu scriitoare, dar nu într-o dictatură. Să mă fi făcut scriitoare fără să îmi stric nervii. Ar fi fost şi asta o alternativă.

*poza am făcut-o în Piaţa Libertăţii, zilele trecute
5 comments:
Păi marii scriitori cam ştiu că viaţa e mai importantă decât arta. Tocmai de asta şi au o artă atât de puternică, vezi şi cazul Hertei Muller.
interesant mesaj electoral:)
'multe biografii nu ar fi fost atât de nenorocite' - foarte frumos s-a exprimat ... si este cat se poate de adevarat
@alex moldovan - mi s-a parut polemica replica ei, de fapt e polemica.
@fanfan- si mai e si incomplet mesajul, ca orice mesaj electoral :)
Evident că e polemică, doar la sfârşitul paragrafului revine şi îndulceşte tonul. Observam numai că am mai întâlnit genul ăsta de atitudine şi la alţi scriitori mari, cum ar fi, de pildă, Imre Kertesz.
@alex moldovan - am si "lipit" eu acolo doua replici, adica am taiat intrebarea. si nici raspunsurile ei nu sunt redate in intregime
Post a Comment