Wednesday, March 10, 2010

Au băgat spaima-n scriitori, şi nu numai

Nu în 1952 a început totul, ci mai devreme. Dar în volumul ăsta e de citit nu doar dactilograma şedinţei din 27 iunie 1952 a Uniunilor de Creaţie din România, cu scopul prelucrării documentelor de partid privind devierea de dreapta a mişcării comuniste, ci şi capitolul scris de Marius Oprea: Securitatea în scenariile epurărilor staliniste [contextualizează întreaga poveste foarte bine, pentru noi, cei de azi, care nu ştim cum au fost anii 50]. Şi ca să pricepem mai bine cum au stat lucrurile, mai e şi un scurt capitol în care-s incluse articole din presă şi din volume referitoare la evenimentul politic din 1952.

Nu ştiu ce să spun mai întâi. Aş spune că e o lectură necesară, incomodă, terifiantă pe alocuri, dar şi involuntar hazlie [ajung unii să spună nişte prostii....De exemplu, V.Em. Galan spune la un moment dat: Nu iubim îndeajuns operele tovarăşului Stalin şi un scriitor care nu iubeşte îndeajuns operele tovarăşului Stalin nu poate scrie bine.]

În întreaga ţară (în universităţi, şcoli, uzine etc.) se discută aceste documente de partid (cele care demascau devierea de dreapta şi împăciuitorismul. E vorba de anihilarea, de către Dej, a rivalilor săi: Vasile Luca, Teohari Georgescu şi Ana Pauker. Şi dacă se întâmpla în toată ţara, scriitorii nu puteau rămâne mai prejos, că doar şi eu erau ţara, deşi tovarăşul Dej [şi Gheorghe Gheorghiu evident ] le-a atras atenţia că scriitorii sunt în urma vieţii.

O să trec aici câteva însemnări pe care le-am făcut direct pe carte, dar şi câteva citate.
  • n-am ştiut că şi scriitorii au avut de îndeplinit planuri cincinale
  • literatura noastră e idilică pentru că scriitorii nu cunosc viaţa de la noi, o cunosc doar din Scînteia, nu din realitatea vieţii de teren
  • există foarte puţine poezii despre lupta de clasă de la noi
  • legătura creatorilor cu viaţa, legătură a cărei lipsă se resimte puternic, trebuie făcută în două feluri: în primul rând prin cunoaşterea vieţii în mod concret în uzine, pe şantiere, şi în al doilea rând în acelaşi timp şi prin studierea aprofundată a transformărilor care se petrec în ţara noastră, pe drumul construirii socialismului.
  • literatura care nu serveşte idealurilor partidului nu are sens, nici valoare
  • banii Fondului literar nu trebuie daţi scriitorilor care nu reflectă, în operele lor, transformările din societatea românească, autorii care nu iubesc noua ideologie nu trebuie ajutaţi doar pentru că sunt buni traducători (e atacat direct Lucian Blaga)
  • Maria Banuş promite că va învăţa limba rusă, pentru a cunoaşte politica sovietică (implicit scrierile lui Lenin, Stalin)
  • Scriitorii nu au voie să iubească ceea ce nu iubeşte poporul, adică arta formalistă/burgheză
  • e preamărit modelul literaturii sovietice
  • în "Viaţa românească" a fost prezentat negativ un poem care ar fi trebuit lăudat pentru că servea noua ideologie
  • fiecare vorbitor îşi face spre final autocritica; deşi nicunul nu ştie exact ce înseamnă deviere de dreapta sau împăciuitorism
  • rolul artei: „datoria noastră este să creăm cît mai multe şi cît mai bune opere de artă şi literatură, ca să mobilizăm masele în acest avînt creator, să creştem vigilenţa revoluţionară combativă".(Mihai Novicov)
  • - eroul de tip nou: „Care este conţinutul sufletesc al eroului de tip nou? Acesta este lupta pentru construirea socialismului, dorinţa de a participa la această luptă şi fără a te identifica cu ea e greu să realizezi ceva.”( Novicov)
  • mulţi autori îşi ratează cărţile pentru că nu cunosc lupta de clasă
  • Eusebiu Camilar: „Am scris proaspăt un roman "Măicuţa", pe care-l consider o jale. A căzut pentru că n’am văzut lucrurile destul de bine. (...) Nu pot spune că sînt incult din punct de vedere al culturii marxiste, politice. Citesc mult. Dar nu suficient.(...) Pe urmă, am împăciuitorisme(ex. nuvela "Întîmplări din Hodora"- greşelile au fost corectate de editură)
  • Aurel Mihale: „Vreau să arăt că eu cred că e just că în romanul pe care l-am terminat, "Ogoare noi", se observă influenţa devierii de dreapta. Eu cred că trebuie să fac ca toate aceste lucruri pe care le-am făcut îndeosebi în jurul reformei băneşti şi care constituie un material destul de bogat, să reflecte aceste realităţi din viaţa noastră”.
  • Petru Dumitriu îl laudă pe Sadoveanu pentru felul în care s-a pus în slujba noii ideologii , şi subliniază că multe greşeli se datorează izolării, iar el a scris mult mai bine după ce a participat la diverse şedinte, la întâlniri în care s-a dezbătut noua ideologie
Ce e dezamăgitor e că niciunul nu încearcă în vreun fel să aibă un strop de demnitate. Şi de aceea nu prea am respect pentru ei, fie că-i cheamă Marin Preda, Petru Dumitriu, sau Nina Cassian şi Maria Banuş. Sigur, erau anii 50, dar anii 50 au fost şi în Polonia şi în Ungaria şi peste tot.

***Reconstituiri necesare. Şedinţa din 27 iunie 1952 a Uniunilor de Creaţie din România. Ediţie îngrijită, note critice, bibliografie de Mihaela Cristea. Prefaţă de Marius Oprea, Iaşi, Polirom, 2005

10 comments:

mihaelaursa said...

as mai adauga sa nu ne grabim sa spunem: „bine c-am scapat!” nu in sensul conspirationist, de amenintare reala a intoarcerii la realismul socialist, ci in sensul unei amenintari care se configureaza dinspre dictatura populismului: zilele trecute imi povestea un prieten o scena de la o lansare de carte, unde o doamnă aparent inteligentă i-a urecheat metaforic pe scriitori ca nu scriu mai pe-nteles, mai pentru public. „ce iși inchipuie ei”, spunea doamna, „aia e literatura?”
parcă și văd antologia de documente-directivă aferentă...

Anonymous said...

Spuneţi că nu aveţi respect pentru scriitorii enumeraţi mai sus, în postarea dumneavoastră? Sigur, e o chestiune de opinie personală, una la care aveţi tot dreptul. Gândiţi-vă însă că în momentul respectiv fiecare dintre aceştia aveau prieteni, rude, sau confraţi băgaţi în puşcărie, iar teroarea nu era o vorbă goală. Nu am căderea să le iau apărarea şi nici nu mă simt în stare de aşa ceva, dar priviţi atitudinea unor intelectuali de azi, de acum. Citiţi, vă rog, ultimul articol publicat de domnul Patapievici în Evenimentul zilei de azi, sau afirmaţiile domnului Avramescu din ultimile săptămâni (şi nu numai). Sunt domniile lor mai respectabili pentru ceea ce publică acum decât scriitorii de care aminteaţi? Distanţa dintre unii şi ceilalţi nu pare mare decît privită în timp. Atitudinea de servilism umil, de gudurat la picioarele stăpânului e aproape identică, numai că domnii de azi n-au nici măcar scuza terorii de ieri - pe care, cu abnegaţie, par a o voi reinstaurată, sub o altă formă. O spun cu multă, multă tristeţe. Am senzaţia că istoria se repetă, nu la fel de ameninţător şi teribil, dar la fel de mocirlos. Măştile sunt aceleaşi, personajele din din spatele lor s-au schimbat. În fond, generaţiile se succed.

raluca said...

@white noise: interesanta si cartea si prezentarea ta. e clar ca o literatura angajata nu se poate fabrica din directive si planuri cincinale.

white noise said...

@mihaela ursa - si mie mi-e teama ca am ramas cu multe sechele, dar si ca unii inca n-au aflat ca s-au schimbat [totusi] vremurile.

@anonim - da, poate sunt nedreapta, poate ii judec luand in calcul istoria familiei mele. dar nu cred ca aveau toti pe cineva in puscarie, desi anii 50 au fost ingrozitori. si tocmai pt ca unii scriitori erau in puscarie, cei din libertate ar fi trebuit sa se comporte altfel. cred ca petru dumitriu ar fi profitat de orice situatie, pe sadoveanu il inteleg, el avea multe de pierdut, dar tot nu pot sa uit ce a facut. preda nu are nicio scuza. m-a intristat mult de tot senzatia ca unii scriitori au plusat in situatia data, ca nu le-a cerut nimeni sa fie atat de critici/autocritici.

cat despre intelectualii din ziua de azi, mi-am exprimat candva dezamagirea tot pe blogul asta pe undeva.
cand spun ca-s dezamagita, nu spun ca-i condamn in bloc, doar ca ma doare ca au fost/sunt asa.

au fost si scriitori in puscarii, multi. poate ar trebui sa ne amintim si de ei uneori.

@raluca - cred ca e o carte importanta , ar trebui citita si de cei care au nostalgii/ iluzii.

Anonymous said...

maria banus era, totusi, printre scriitorii proletcultisti mai 'artisti' - atat cat puteau fi, desigur. :D
la examenul de la cursul de literatura postbelica tinut de n. manolescu la litere, am avut si sa comentam, exclusiv estetic (si sa emitem judecati de valoare), una dintre poeziile ei, "copilaria lui lenin" (cam asa ceva). dar trebuia s-o facem cu... inocenta politica, cum ar veni, ca si cum n-am sti cine-i lenin etc. a fost o provocare. :)

white noise said...

@voroncas - da, printre ei sunt si scriitori cu talent. iar cartea mariei banus /"tara fetelor" / e una buna. s-a reeditat anul trecut, parca.

Anonymous said...

@white noise:
pai, daca nu ma insel, asta e volumul ei de debut, unde chiar promitea, asa in spirit modernit. inainte de '45, oricum.

white noise said...

@voroncas- nu te inseli, asa e :)

o.h. - nevralgii-alimente said...

inspirate lucrurile scoase de tine din carte.tablou trist al epocii şi oamenilor de atunci. sadoveanu este notoriu pentru câţi paşi greşiţi a făcut în epocă. acest "ceahlău" al literaturii române, umflat cu pompa de autorităţile în drept şi purtat ca un stindard al adevăratei literaturi noi.
iar titlul ăla cu "ogoare noi" m-a distrat enorm. încă o dovadă a imbecilizării şi manipulării tagmei literare de "spiţă nouă"

anonimul de mai sus încearcă o spălare a mâinilor şi comportamentului acestor oameni, dar nu ţine. nici comparaţiile pe care le face.
încă mai avem mulţi nostalgici printre noi... ce poţi face... fiecare plânge vremurile când avea anumite favoruri şi înlesniri...

white noise said...

@o.h. - cred ca alte pasaje ar fi fost pasaje mai triste, altele mai hazlii. trista epoca. sadoveanu nu a fost prezent la acea sedinta, dar e pomenit de mai multe ori.
cred ca anonimul de care zici incearca sa fie tolerant, gandindu-se la ce am fi facut noi in locul lor. habar n-am daca ne-am fi descurcat mai bine.