Azi, apusul

un poem în sine

„Literatura sau viața?”

Și oricum ar fi și orice s-ar zice, eu îi datorez foarte mult & multe lui Mircea Nedelciu, deși nu l-am văzut decât la televizor; dar nu o să uit niciodată ziua în care - absolut întâmplător - i-am găsit o carte rătăcită într-o librărie care azi nu mai este; mi-am zis că , dacă  în anii ăia infernali prin care treceam - cineva scrie așa, atunci cu siguranță nu e totul pierdut; și n-a fost!

Sursa foto: Mircea Cărtărescu a pus acum doi ani poza asta pe FB (într-o zi de 12 noiembrie, pentru că...)

Trei zile cu poezie, trei zile fără nori

Lansarea timișoreană a Portretelor de frontieră a adus la Triade și Ambasada, câțiva poeți incluși în antologie. Pe lângă Jörg Becken, editorul german, au mai fost acolo și Nicole Gdalia (Franța/Tunisia), Erkut Tokman (Turcia), dar și  Magda Cârneci,  Rodica Draghincescu, Nora Iuga, Floarea Tutuianu, Claudiu Komartin, Robert Șerban.

Nicole Gdalia: 

Erkut Tokman a citit în turcă:

Robert Șerban la Ambasada

Claudiu Komartin (la Ambasada, unde a spus câteva cuvinte despre antologie, dar poezia e din altă parte/ la Triade a citit din antologie)

Rodica Draghincescu
la Triade a citit un poem din antologie

la Ambasada a citit un poem dintr-un volum aflat în lucru

Blocul 2 bis

Provizoriu, dar continuu

Prin anii 90, când se schimbau vremurile, ce s- au mai tulburat aparențele, ierarhiile, tabieturile! Au apărut în literatura română (misogină și pudibondă), câteva scriitoare altfel, complet altfel. Și acum aș zice doar de Floarea Țuțuianu și Rodica Draghincescu (dar voi spune pe rând), pentru că ele apar și în antologia asta despre diversele granițe care ne împart, ne adună, ne tulbură și ne definesc.
Știu că am citit cu mare bucurie Femeia pește, mai citeam și ce publica Floarea Țuțuianu prin reviste, după care librăriile au început să dispară, editurile s-au făcut tot mai  mici, revistele n-au mai circulat, și uite așa, cărțile, veștile n-au mai circulat și i-am pierdut urma. E și vina mea, într-o vreme m-am lenevit și n-am mai citit muuuuult de tot, pe urmă am revenit la un ritm mai bun, dar uite că n-am recuperat tot.
M-am bucurat să o regăsesc în cartea asta, m-am bucurat să o văd la Timișoara, și cumva îmi pare rău că n-am îndrăznit să mă duc și să-i spun ceva, orice, de exemplu: ăsta-i unul din poemele care m-au lovit în plin.
Dar m-a tulburat faptul că părea atât de fragilă.

O artă muribundă, cu muzica alături

Cam așa a început lansarea de la Calpe

Fotografii, mai mult decât fotografii

"Maeştrii unei arte muribunde " nu e doar un volum de versuri, poeziile lui Claudiu Komartin au alături fotografii marca Ana Toma. Ieri, la Calpe, aceste imagini au avut expoziția lor.

Salvați Galeria Calpe

Salvați Galeria Calpe! Pe lângă protestul din centru, a mai fost unul, mai cultural. Nu ştiu exact ce soartă se pregăteşte Bastionului, dar închiderea unei galeriei de artă nu sună bine deloc. A fost o lansare de carte, Maeştrii unei arte muribunde, apãrută la Cartier, iar Claudiu Komartin a ales acel spațiu tocmai pentru a atrage atenția asupra acestei (posibile) evacuări. ( Dar despre Teatrul German ce se mai ştie, că tot onorata primărie a încurcat lucrurile şi acolo? ) Despre lansarea propriu zisă o să povestesc mai târziu un pic, acum vă rog doar să priviți cu atenție imaginile astea (cred că pot fi mărite încât sã se vadă ce scrie acolo).

„E cinic, e minunat!”

O carte care-mi place la fel de mult chiar și după ceva timp de când a apărut: Dmitri Miticov, Dmitri : genul cinic.

Mari drame nu

E multă suferință în lume,
dar și în filmele coreene.

Ce nevoie să ai de marile drame
cînd şi un bec aprins pe stîlp
peste fierul forjat
rupe miocardul.

Cîte nume de boli ți-ar fi necesare
ca să fabrici lirism.
Lirism e să îi spui te voi iubi pînă cînd o să mor.
Dar cum ar fi să mori chiar acum.
Uite cît lirism.

Şi tot despre cupluri. El spune obişnuința e ideal
proiectat în R la a doua, spațiu 2D
domestic şi tihnă.
Eu zic ăsta-i tetris.

Cît să trăieşti şi cu tetris.

Dar înainte de maidanul liric ce mai era.
A da, copilăria
Street Fighter la maşinuțe : mîna pe manetă
e dibăcie.

Eşti Ryu în săritură decisivă
cînd realizezi că da există pericole reale, scheme
neaşteptate formidabile şi foarte foarte
multă suferință.
 

Modul sarcastic

I.

Limbajul. Îl ai şi îl foloseşti

cu stîngăcie, ca pe o unealtă primitivă,

deteriorată şi imprecisă

al cărei scop s-a pierdut definitiv.

El spune trebuie să mergem la cumpărături,

ea spune trebuie să facem curăţenie,

dar ei vor să spună

ce mai putem face de aici, de aici

nu mai putem face nimic.

Cineva te întreabă ce faci, îi răspunzi - bine.

Dar bine ultima dată a fost cînd.

E exact aşa cum te-au învăţat: deşi pare simplu, 

întelesul comunicării este mult mai complex 

şi plin de substrat.

Limbajul. Vor veni cîndva nişte oameni

să-l şteargă de praf

cu nişte pensule mici.

Cum se numeşte asta, se numeşte grijă,
se numeşte afecţiune, ba nu,
se numeşte arheologie.

Se ia limbajul, se face din el

un cărucior ponosit

şi se împinge cu piciorul pe scări.

Ia limbajul, fă din el un gest.

 Karaoke

Nu să te descurajez, dar spune-mi ceva mai trist
decît un club de karaoke.

Practic accesez confuzie și nimic altceva
cînd văd oameni care citesc cîntece
de pe ecran și spun asta-i fericirea.

Dar eu care dimineață am rămas în mașină
și am ascultat radio
și am așteptat să deschidă la bancă
am văzut fericirea
luînd forma unui cățel care sărea
pe anvelopă.

Ce e fericirea
e o pasăre e un avion
e un exces de interpretare.

De asta și zic: neatenția.
De asta și zic: anevoios la prima greșeală,
dar tot mai ușor pînă la o alunecare lentă sigură
în noaptea tîrzie dezolantă nefastă la karaoke.


Ninja

2.

O istorie a gesturilor obişnuite,
asta e viața ta întreagă, dar şi iluzia
că mai poate fi şi altceva acolo,
imagini calde sau tot ce ai fost învățat
vreodată despre educație, familie, mediu şi alte
asemenea resurse ale vocabularului.

Spune după mine: educația şi familia şi prietenii.
Acum repetă cu mine: nu, nu e asta.

Spune: lungile discuții cu tine însuți,
şi diversele planuri, filme scurte din viitor.
Spune : întoarcerile interminabile, mîinile întinse
lîngă tastatură şi nostalgia.
Acum repetă cu mine : nu, nu e asta.

Ștefan Manasia la „Ce mai faci, scriitorule?”

începutul dialogului dintre Ștefan Manasia și Bogdan Munteanu




lectura din „Cerul senin”





lectura din „Motocicleta de lemn”

Reply2

Ștefan Manasia
Reply2

 lui Radu Vancu, locuitor al celei mai mari
berării din univers, Hermannstadt

„Toată lumea doarme deja:
e duminică spre luni.
Cei mai mulți s-au destrăbălat
pînă la sînge.
Acum fac nani
ca jamaicanii
picați din cer între
două religii (sau poate trei).
Greierii și pisicile-n rut au tăcut,
bătrînii bețivi discută despre Cratylos,
despre rugăciunea inimii,
sperînd că dimineața cu solzi de mreană
nu-i chiar așa departe.
În cîteva minute
au să înceapă
(ochi adipoși ca ai dobermanilor),
să vorbească răgușit despre moarte”
( „motocicleta de lemn”, charmides, 2011)

pe 25 ianuarie Ștefan Manasia vine la „Ce mai faci, scriitorule?”, Cărturești(Mercy)

Apus

Cu întârziere, despre o lansare

Nici poveste nu va fi... doar niște poze și vreo două poeme 

Marius Aldea, Sinistra, Casa de Editură Max Blecher, 2015

cine bate covoarele
cine bate carnea pentru șnițele
cine face maioneza
astea-s treburi de bărbat
și ăștia stau numai beți
e tot ce discută fetele și mămuca
ăștia suntem eu și fratemeleu

primul revelion fără tăticu

nu folosim desfăcătorul
retezăm gâtul sticlei de colțul
 mesei și bem așa
ce dacă bem de căteva zile
berea e ieftină dar mai ieftină-i viața
berea e rece dar mai rece a fost tăticu

ce ne pasă nouă de covoare le călcăm în picioare
ce ne pasă nouă de carne o călcăm în picioare
ce ne pasă nouă de maioneză am tîiat deja mușamaua
lăsați-ne în pace să bem
berea e ieftină dar mai ieftină-i viața
berea e rece dar mai rece a fost tăticu

avem buzele franjuri
să mai spunem tot ce gîndim
avem buzele prea distruse să putem tăcea
tot ce iese din noi e sinistra
fetele și mămuca râd une din ele ia aparatul foto
facem poza de grup

2 bomboane mentolate
și mămuca nu mai pare fără măsele
2 feluri de  machiaj și fetele nu mai arată nedormite
cine desface șampania
cine aprinde artificiile
cine îi pune pe ăștia doi la punct

 tatăl nostru care ești în pământ
mama a ținut doliu pe cap
până i-a albit odată cu părul
vecinii s-au uitat la noi mult timp
așa am învățat să-njur

în ziua aia fără dumnezeu
m-am îmbătat ca porcu'
atunci m-am sărutat prima dată cu limba
la mormântul tău
cu cea mai frumoasă fată
aveam casetofonul cu mine
banda se prindea la aceeași melodie

tatăl nostru care eșt în pământ
toate s-au întîmplat atât de repede
încât mulți te-au invidiat
eu aș fi vrut să mai învăț câte ceva
cum se schimbă o priză
cum se repară instalația de crăciun
cum se procedează la primul bărbierit

abia atunci am realizat
că sunt copil
când plin de ciudă
mă rugam să îmi dea barba
să o las mare cum e obiceiul

pe măsură ce trece timpul
semăn tot mai mult cu tine
tac atunci când nu trebuie
și vorbesc în somn
ce nu spun pe ziuă

când îmi vine dor de tine
încep să regret
că nu m-ai bătut
mai mult

Svetlana Cârstean la „Ce mai faci, scriitorule?”

23 noiembrie 2015, Timișoara, Cărturești


lectură din „Floarea de menghină”


Svetlana Cârstean citește din „Gravitație”, volum apărut în 2015, la editura Trei

Claudiu Komartin la „Ce mai faci, scriitorule?”

12 octombrie 2015, Timișoara, Cărturești Mercy.

Așa a început dialogul dintre Bogdan Munteanu(organizatorul și moderatorul  edițiilor timișorene ale întâlnirilor literare numite  „Ce mai faci, scriitorule?”) și Claudiu Komartin

Claudiu Komartin citind "Scrisoare din Bakrikoy", "Poem de dragoste", "Shadows" din volumul "Cobalt", Casa de Editură Max Blecher", 2013

 fragment din dialog


 Claudiu Komartin citind ”Ochii lui Emily peste Amherst”, ”Poate că există un refugiu în frumusețe”, ”O portocală ascunsă sub un prosop alb ca laptele”, din volumul ”Cobalt”, 2013

Komartin răspunde unei întrebări venită din public