Tuesday, November 17, 2009

"we go underground"... după cum v-am mai spus

Cam acum o săptămână, am primit o invitaţie specială la cafea, una pe care n-am putut-o refuza. Aşa că vineri dimineaţa am plecat spre Sibiu, iar la ora 6 eram în subterana librăriei Humanitas, unde urma să aibă loc o triplă lansare de carte şi mai ales, un recital de poezie. Cred că mai bine las imaginile şi înregistrările video să spună ce e de spus. Poate o să mai completez cu câte ceva în zilele următoare.

Gata, lectura poate începe! În distribuţie:
Claudiu Komartin, Andrei Terian, Dan Coman, Radu Vancu


La final, dialogul cu publicul. Au fost mai multe întrebări.
Dumitru Chioaru a spus ceva despre enclavizare.



Doamna aceasta venise în subterană la îndemnul Adelei Greceanu. Ascultase NRV, emisiune în care cei trei au fost invitaţi. Şi îmi pare rău că nu am îndrăznit să-i fac o poză în timpul lecturii, dar trebuie să mă credeţi, i se citea o mare fericire pe faţă şi trăia cu adevărat fiecare poezie, uneori mimica i se schimba imperceptibil, alteori aproape total. Dar zâmbetul rămânea mereu întipărit pe faţa ei. Şi-s convinsă că nu are o viaţă uşoară, ba dimpotrivă, cred că de multe ori trece prin momente grele, dar sigur păstrează poezia ca refugiu.

Radu Vancu, Daniela Popa, Ovidiu Baron
La plecare am fotografiat vitrina, la începutul lecturii se aflau acolo mult mai multe cărţi.

Şi câteva înregistrări video. Am încercat să aleg alte [video]poeme, diferite de cele postate de Ovidiu Baron pe blogul O carte într-o frază. [Câte ceva despre cele întâmplate la Sibiu a povestit şi Claudiu Komartin aici. Iar poveşti postlansare găsiţi aici].


Andrei Terian
Vezi mai multe video din Evenimente




Radu Vancu
Vezi mai multe video din Evenimente



Dan Coman
Vezi mai multe video din Evenimente



Claudiu Komartin
Vezi mai multe video din Evenimente

Şi un poem special, singurul care nu face parte din cele trei volume lansate la Sibiu.

in memoria lui constantin virgil banescu
Vezi mai multe video din Evenimente

8 comments:

Cristian SÎRB said...

Acuma ştii şi dumneata că vitrinele se fotografiază fără flah. :) Dacă e luminat interiorul, flashul nu-şi mai are rostul. Îmi plac 'reportajele' tale: aplicate, concise.

ionutza said...

Mi-au placut si Vancu, si Komartin - e prima data cind i-am auzit recitindu-si textele. Altfel, eram deja convinsa ca-s cele mai valabile nume din generatie. (apropo, chiar azi am citit o cronica in "Poezia", primavara 2009, la "Nasturi in lanul de porumb", in care autoarea ajungea la aceeasi parere)
Dar Terian e cam ... decolorat cind vorbeste, nu are nervul fain din scris

100 Ro said...

Buna,te invit sa te alaturi echipei 100 Ro.Publica articolele tale impreuna cu alti 99 de autori pe un singur blog.Bafta si te astept!

white noise said...

@Cristian Sirb - am lasat aparatul pe "pilot automat", el a vrut asa.
mai zic, nu ca sa-mi iau apararea, ci pt ca mi-a placut ideea: prima incapere nu era puternic luminata [si vitrina era in semi intuneric], lumina ca ziua era in celelate incaperi.

ma bucur ca ti-a placut reportajul meu.

@ionutza- terian a fost intr-o pozitie ingrata, singur printre poeti. i-a prezentat pe scurt. eu cred ca s-a descurcat bine.

printre poetii tineri sunt cateva nume valabile. cei 3 sunt si pe lista mea. si ar mai fi cativa.

am zis si eu despre "nasturi", nu stiu daca ai citit:
http://whitenoise4ever.blogspot.com/2008/12/poezie-pe-cmpii.html
imi fac reclama cu nerusinare :))

@100Ro- da' de ce ??????????

Em said...

hy. Răspund cu întârziere dar să fiu sinceră, deşi am vorbit atât cu tine, nu ştiam că vorbesc cu white noise. îmi cer scuze.

te mai aştept pe la Sibiu:)

p.s. mi-a făcut plăcere să stau cu tine de vorbă

Em

white noise said...

@Em - n-aveai de unde sa stii, ca eu nu ma prezint cu numele din blogosfera. mi s-ar parea absurd.
a fost fain la Sibiu, poate mai ajung , depinde de ce se mai intampla pe acolo.
saluta subterana din partea mea :)

Em said...

Chiar azi am trecut pe acolo. Cartea lui Komartin(care s-a suparat intre timp pe mine) nu mai este, Dan mai are doua exemplare, iar Radu are si el cateva.
Cautam cartea lui SGB sa vedem cu ce se lauda pustanul de 26 de ani:D, dar nu a fost de gasit. Noroc ca mi-a promis cineva ca mi-o da.

Cand mai sunt lansari prin Sibiu (importante evident) cred ca vei veni si tu:)

Pacat ca nu vin prin Bucuresti la targul de carte...poate ne vedeam.

cu amicitie, Em

white noise said...

@Em - ma bucur ca se vand cartile astea. da, poate mai vin prin Sibiu, la vreo lansare, dar trebuie sa fie cu poeti.