Despre citit, necitit și altele

Pentru că nu prea mai citesc, de asta nu scriu mai nimic. Cititul a devenit strict obligație de serviciu, în rest prefer să văd cum cresc copăceii, florile, cum se mișcă norii, ce mai fac ei. După ce vor trece toate astea (dacă va fi un după și pentru mine), poate voi citi din nou. În vremurile astea să citească cei care n-au avut timp până acum. 

Toată povestea asta e terifiantă. Tot ce s-a întâmplat în Italia (și încă se mai întâmplă) e ceva... Nu găsesc cuvântul, poate pentru că am fost lovită puternic și nu știu cum voi duce cu mine durerea asta, pentru că acolo unde a fost cel mai rău, acolo sunt niște oameni care pe mine m-au salvat. La începutul anilor 90 au venit pe aici mulți străini cu ajutoare, din Franța, Germania, Italia. Au venit mulți, toți minunați, dar italienii au fost un pic altfel. Au venit, au aflat ce e cu mine, au plecat, dar acolo la ei acasă au continuat să vorbească, să caute, să întrebe. Și mi-au trimis medicamente după ce au vorbit cu un medic, profesor la Medicină în Padova. Mi-au spus câte ceva despre un posibil diagnostic, mi-au spus ce va urma. Fără ei povestea mea s-ar fi terminat prin 1991, hai, poate 1992.

Ei, italienii mei, veneau din sate/orășele aflate undeva la sud de Milano, la vreo 50 de kilometri. Într-o zi, acum vreo două săptămâni,  am văzut pe Euronews un reportaj din Tortona, unde virusul ăsta a distrus vieți, familii (au murit toți cei care locuiau în aceeași casă, cel puțin o familie a pierit așa). Leila era din Tortona... încă n-am găsit puterea să le scriu, să văd ce e cu ei, mi-e teamă de ce aș putea afla, și oricum durerea, durerea aceea îngrozitoare și toată suferința de acolo am simțit-o și eu, și încă o mai simt.

Da, nu prea mai citesc, doar din când în când mai răsfoiesc vreo carte de poezie. Și totuși, ieri am comandat un volum de proză, o scriitoare finlandeză care nu e tradusă la noi, recomandată de Niilo Sevänen (bass/voce în Insomnium). A fost un live chat (așa se spune corect în limba ce-o vorbim, nu știu ce limbă o fi asta, dar asta e) pe internet evident, și Niilo a fost rugat să recomande o carte numai bună pentru vremurile astea. Ca fapt divers: individul e absolvent de Literatură și Istoria culturii (și Winter's Gate nu e doar un album rock, e însoțit de o broșură care include o o proză scurtă - Winter's Gate - scrisă de Niilo. Și Ville Friman - chitară/Insomnium - e lector de microbiolgie la Universitatea din York, are doctorat. Finlandezi, ce să le faci.

Gata, alte povești rămân pe mâine.