Saturday, July 3, 2010

PdS 56

Fără îndoială, Angela Marinescu este unul dintre cei mai importanţi poeţi  de azi. Şi pe deasupra, îşi respectă blazonul, dovadă fiind modul superprofesionist în care şi-a pregătit lectura de la Institutul Blecher. Iar a doua zi, la lectura poeţilor, a fost undeva în public. Din păcate niciuna din încercările de a o înregistra nu mi-a reuşit. Aşa că am copiat două dintre poeziile pentru care a fost aplaudată la scenă deschisă.

Angela Marinescu
într-un anumit sens


într-un anumit sens, faptul că la mijlocul lui martie
vîntul bate puternic la uşile mici, geometrice, perfecte
ale copacilor noştri cei dintotdeauna, ce se află faţă în faţă
şi nu numai în faţă, spectaculoşi şi virili dar şi unduindu-se,
aproape tîrîndu-se cu burţile crengilor pe pămînt,
muribunzi, nu ar însemna cine ştie ce, dacă nu aş fi
fost şi eu pe acolo, prin preajmă, marginală,
la margine, la periferie,
oscilînd mereu între un cartier şi altul,
între un poet şi altul,
între un prozator şi altul, între textul unui poet făcut
şi textul unui poet născut,
dacă nu aş fi o marginală solidară
cu ruina oricărui zid, marginal, ca o evreică născută şi nu
făcută, şi nu cu zidul ce se înalţă ca un tron opulent
al unei biserici acoperite de lespezi de aur,
pe care lasă urme cerşetorii plini de zdrenţe,
dacă nu m-aş lipi de aceste ziduri marginale
ca o lipitoare ce suge mortar şi ciment textual,
dacă nu aş fi o marginală cu luna în sînge, o marginală
purtătoare a unui virus nou, anarhist, visceral, separată
de toţi şi de toate, plină ochi de s.m.s.-uri şi s.o.s-uri
tragice şi funambuleşti, dacă nu aş fi o marginală lipită
ca o lipitoare de zidurile cele mai îndepărtate
de centrul oraşului,
distruse, roase, rănite, ca nişte soldaţi ce revin în arenă
după o luptă ce le-a supt sîngele picătură cu picătură,
dacă nu aş fi o imposibilă nevastă de măcelar ce strigă
după ajutor în plină operaţie de tranşare a cărnii,
dacă nu aş fi una dintre propriile mele victime, mai ales
atunci cînd mă rog pe lespezi ale bisericilor fără turnuri,
fără cupole, fără ziduri şi fără icoane,
una dintre aceia ce scuipă pe obiecte
în chiar centrul obiectelor,
ce scuipă pe poezie, pe literatură, pe artă,
exact în centrul poeziei,
al literaturii şi al artei,
ca un arcaş fruntaş al scuipatului în centru,
mă obsedează centrul,
sunt obsedată de centru, sunt o marginală obsedată
mă tîrăsc marginală pe centru
mă plimb pe bulevardul din centru
plină de melancolie


din cuţitul acesta curge metal

din cuţitul acesta curge metal
cînd te iubesc
din copacul nemişcat curge lemn
cînd te iubesc
din asfalt curg tîrfe
cînd te iubesc
din apă curge nămol
cînd te iubesc
şi te iubesc pentru că nu ştii că te iubesc
pentru că nu ştii ceea ce îmi place la tine
pentru că nu poţi să-ţi imaginezi
ceea ce îmi imaginez eu când te privesc
verde în faţă ca pe-un duşman
pentru că mi-e greu să nu te ating
dar nu te voi atinge niciodată
nici măcar în iad şi nici măcar aici
pe drumul atît de cunoscut
încît poţi înnebuni
pentru că eşti
abia la-nceput
eu sunt
abia
la sfîrşit

8 comments:

Adela said...

Muţenia admirativă şi emoţionată a cititorului în faţa poeziei.

mir said...

Mie nu-mi plac. O spun fara rautate dar vreau sa o spun ca sa se stie ca nu toata lumea gusta poezie Angelei Marinescu. Am senzatia ca asta e imaginea care s-a creat despre ea. Nu vreau nici sa intru in polemica. Si nu numai ca nu-mi plac la nivel subiectiv dar sunt convinsa ca am citit texte mai bune. :) Oricum, sa nu se inteleaga ca n-o respect, din ceea ce zic. Si nici ca n-am citit-o sau ca nu mi-a facut placere sa o citesc, dincolo de pretentiile mele ca lector de poezie.

Radu Vancu said...

Îmi aduc aminte faza din "A beautiful mind", când matematicienii scot stilourile din buzunar şi le aşază pe masă, în faţa genialului Nash, ca semn de superlativ respect. Angela Marinescu e unul dintre nu prea mulţii poeţi de azi căreia, dacă aş avea stilou, i l-aş dărui.
P.S. Să nu uităm că lectorii de poezie nu sunt cititori de poezie. Ei nu citesc poezia, ci o lecturează, poezia nu-i pentru ei o experienţă de viaţă, ci una strict intelectuală. Judecă viaţa ca un biolog, nu ca un metafizician. Nu văd ornitorincul şi echidna ca forme zoologice ale poeziei, ci ca remarcabile anomalii ştiinţifice. Lectorii de poezie, deci, nu glorifică poezia, ci o clasifică.

mir said...

@ R.V Sunt simple teoretizari care n-au legatura nici cu ce am vrut eu sa spun mai sus, nici cu poezia.

Radu Vancu said...

Bineînţeles! :)

white noise said...

@Adela - uneori cuvintele-s de prisos

@mir- nu cred ca toata lumea gusta poezia ei, dar cred ca valoarea nu i se pune la indoiala. desi cred ca si asta se mai intampla. dovada cea mai recenta: nu a fost propusa la premiile USR.
sigur are si texte mai bune :)

@Radu - cand am vazut cum ai inceput, am crezut ca vei spune" imi aduc aminte faza in care a spus - dar n-am terminat poemul -"
pt ca la un moment dat a fost intrerupta de aplauze [spun asta pt cei care n-au fost la Institutul Blecher]

si eu am o problema cu "a lectura", dar cred ca vom avea vreme sa vorbim despre asta :))

capricornk13 said...

@white noise: stiam c-am ratat o seara de exceptie... mie mi se pare foarte frumoasa a doua poezie; nu te-a dus cu gandul la Sexagenara si tanarul a Norei Iuga? nu vreau sa fac nicio comparatie, nu asta e ideea...

white noise said...

@capricornk13 - am tot incercat sa scriu un comentariu, dar a innebunit blogspotu'. vad ca n-am reusit :(
ziceam ca vor mai fi si alte seri din astea, cu siguranta.
si m-am gandit si eu la acea comparatie[in cazul in care ne e permisa], dar numai cand am citit poezia. in seara aceea, personalitatea angelei marinescu fiind foarte puternica nu mi-a permis sa ma gandesc la nimic altceva