Saturday, November 7, 2009

Poemul de sâmbătă 31

Am căutat o poezie într-un moment mai greu şi am rămas cu anumite cărţi lângă mine. Nu am volumele de atunci, din motive cred evidente. Am doar două antologii, şi o prefer pe cea a lui Alexandru Condeescu [cred că Ion Mircea a tăiat prea mult din anumite volume].

Ar trebui să-i spun Nichita, şi atât. Dar o să mai povestesc câte ceva. Cred că e ultimul poet care a fost iubit cu adevărat de cititorii de poezie, sigur, erau alte vremuri, iar la polul opus era înghesuială mare.

Şi nu ştiu exact cum ar fi fost sfârşitul, sau când ar fi fost el, dar sigur ar fi putut fi altfel dacă frigului nu i s-ar fi suprapus un tren neîncălzit, un apartament neîncălzit şi un spital cel puţin la fel de neîncălzit.

Nichita Stănescu

Mulţimea*

Fiecare se simte asigurat de singurătatea lui.
Între asiguraţii de singurătatea lor
se ciocnesc pahare, se pupă obraze,
se dăruiesc flori,
moartea unei plante devine cadou de sărbătoare,
pînă cînd mă şi întreb dacă zeul
la sărbătoarea lui
nu-i dăruieşte zeiţei capul meu
ca pe o floare retezată
şi moartea mea
ca pe o amintire de neuitat.

Fără inimă**
Sunt atît de fericit astăzi
de parcă mi-aş fi luat la revedere de la viaţă,
de parcă mi-aş băga în inimă un măr
ca să nu mai bată ci să stea dracului, -
ca să pot să mă apropii de tine şi să-ţi spun:
-Mă, ţi-o fi sete,
ia şi tu şi muşcă un măr!

Ardea spitalul***
Ce vis ciudat mă străbătu azi-noapte!...
...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot
Şi flăcările sfîrîiau în cărnuri
Rîs alb cutremurat de savaot

Ce rîs, ce rîs mă străbătu azi-noapte!
Ce rîs de ziduri prăbuşite
Strivind sub ele urlete, clipite
Şi razele căzute ale lunii.

Şi luna... cum mai fulguia azi-noapte
Pe străzile pierdute-adînc în vis...
Şi cum mai fulguia pe cărnuri aspre!
Desfrîu de flăcări şi de vis ucis.

--------
*poezie postumă
**din Măreţia frigului, 1972
***debutul din 1957
****alte poezii aici

3 comments:

Ana said...

trist şi frumos.zic mulţumesc pentru aducerea aminte.

white noise said...

@Ana - ma bucur ca ti-a placut. am cautat poezii mai necitite/citate

batranutragator said...

pe asta o stii?

Omul cu 1000 de inmormantari

îmi plac nopțile
întunericul rece, umed, o apă suficient de adîncă
pentru a-mi da iluzia că nu mai ajung niciodată
la suprafață
și-mi place să mă strîng în mine
ca un lichid galben sub o arsură
pereții sunt departe, patru cascade care se varsă
în cinstea mea

e liniste și se aud numai visele îndrăgostiților
gîndurile vietăților, halucinațiile pisicilor pe acoperișuri
lemnul mobilei trosnind obosit de așteptare
noaptea e un frate mai mare care te învelește
cu o pătură veche
să nu se sperie cei mici
apoi zorii încep să plîngă din cîini vagabonzi
și din brutării ies aburi cu miros proaspăt
semn că e gata

deschid ferestrele larg, sînt ca un preot
care conduce trupul acesta în pămîntul zilei
mă las învelit de uleiul irespirabil
în care înoată păsări mute
în urma mea
o mie de mame își îmbracă pe rînd cadavrele
și se roagă să nu-mi mai mint singurătatea
apoi se oferă adăpost furnicilor care fac noaptea
de atîtea ori mai neagră

cîndva, pe un drum fără margini
o femeie înmormîntată în hainele-i negre
întreba fiecare trecător
nu mi-ați văzut cumva băiatul?
și nimeni nu știa, poate o fi murit mai zicea unul
atunci femeia își ridica fața spre cer și amenințător
spunea tuturor
băiatul meu are o mie de vieți și nu există o durere mai mare
tăcea brusc, tîrîndu-și pașii ca și cum ar pleca
la un priveghi nesfîrșit

da, sunt mormîntul a 1000 de sigurătăți
și nu există durere mai mare