Monday, November 2, 2009

În căutarea eternei iluzii

Cred că ar trebui să mă grăbesc să scriu despre cartea asta [să văd cât mai îmi aduc aduc aminte], aşa ar trebui, să scriu înainte de a se termina festivalul de literatură de la Istanbul. Deşi aş putea să scriu şi după aceea. Gata, v-am ameţit destul. Dar tot nu intru direct în subiect. La Istanbul [sau preferaţi Constantinopol?] sunt acum adunaţi mulţi scriitori, printre care şi patru români, doi prozatori, Norman Manea şi Dan Lungu, şi doi poeţi, Adela Greceanu şi Claudiu Komartin.

Printre scriitorii participanţi se găseşte şi Olga Tokarczuk, scriitoare din Polonia, tradusă şi la noi, acum câţiva ani, la Polirom. Din păcate, oricât am încercat, n-am dat niciunde de Străveacul, am găsit doar Călătoria oamenilor Cărţii. Nu ştiu de ce, dar atunci când i-am auzit prima dată numele şi am aflat şi titlurile celor două cărţi, am crezut că autoarea e din cu totul alt secol. De fapt, e născută în 1962, dar eu credeam că e măcar o  scriitoare de secol XIX.

O să încerc să fac un fel de rezumat al cărţii folosind doar câteva fraze disparate, luate din diverse capitole [am dat peste ele într-un caiet vechi, cu diverse însemnări]:

Gauche este în această poveste o apariţie întâmplătoare. 

La început Dumnezeu a creat lumea dintr-o literă frântă. 

Fiecare carte este o ipostaziere a Cărţii şi se constituie într-o reflectare a ei.

Şi totul merită să fie descris. Nu doar vieţile sfinţilor, marile catastrofe, războaiele sau căsniciile regilor, ci şi naşterea celui de al şaptelea copil în familia unui ţesător, secerişul într-un sat sărac, visele unei bătrâne nebune şi ziua în azilul din Nantes. 

De aceea fiecare carte seamănă puţin cu omul. 

În acelaşi timp, fiecare carte scrisă de om îi supravieţuieşte. Omul care scrie o carte se depăşeşte pe sine. 

Gauche îşi apropie faţa de file şi văzu ceva mai clar structura hârtiei şi conturul ascuţit al literelor pe fundalul alb. Ştia că pentru oameni aceste semne au înţeles. Moarte şi nemişcate, conţineau în ele mişcare şi viaţă. 

Cartea zace în continuare acolo unde a lăsat-o Gauche. Se poate însă întâmpla ca, până la urmă, cineva să o  găsească şi să o aducă lumii, şi atunci cu siguranţă nu va mai rămâne nimic de scris.  

Gauche nu este o persoană importantă în acesată poveste. La fel ca toate celelalte personaje care apar aici

Povestea e simplă: se porneşte în căutarea Cărţii, dar cei care vor face călătoria până la capăt nu vor fi tot cei care au pornit la drum. De fapt, până la capăt [dar nu şi de la început] va merge doar Gauche. Încă de la primele rânduri, gândul m-a dus la Ştefan Agopian [refugiul într-o poveste din alt veac], dar şi la Petru al lui Vlad Zografi [povestea se întâmplă mai ales  în Franţa]. Ce se spune şi cum se spune contează mai mult decât ce se întâmplă. Şi încă nu-mi vine să cred că e vorba de o carte  apărută în 1993, şi, mai ales , că e primul ei roman.

Olga Tokarczuk, Călătoria oamenilor Cărţii, traducere de Constantin Geambaşu, Polirom, 2001

4 comments:

cristians. said...

Străveacul şi alte vremi - Iaşi, librăria-anticariat Sophia. Dacă fac rost de ea, ţi-o pot trimite cu drag. Aş multiplica-o la nesfârşit!

white noise said...

@Cristian Sirb - m-am uitat un pic prin anticariatele de aici, n-am dat de ea. daca o vezi pe undeva, sa zici. multumesc

cristians. said...

Ieşenii au Poliromul acolo, editură care-şi "varsă" direct retururile în anticariate oraşului.

white noise said...

am descoperit o librarie on line care se lauda ca mai are cartea, acum trebuie sa gasesc si banii necesari.