Thursday, October 29, 2009

Şvabii

Am citit undeva că se va traduce şi la noi Atemschaukel, cel mai recent roman al Hertei Müller, se bat două edituri pe el [a câştigat Humanitasu'], uite aşa se vede ce bun e un Nobel la casa omului. Pe mine mă interesează în mod desosebit cartea asta, pentru că e o poveste cu deportări. [Aici puteţi citi un fragment în engleză.]

N-am în familie nici saşi, nici şvabi, dar am rude care au fost în Bărăgan [despre care eu la şcoală am învăţat că era un adevărat paradis, un grânar de neegalat şi alte tâmpenii]. Despre deportările în Bărăgan am aflat târziu, când eram eu mică se vorbea în şoaptă despre subiectul ăsta. Mai târziu am aflat că şvabii au fost deportaţi şi mai devreme, înainte de terminarea războiului, cred că am început să mă lămuresc cu adevărat abia când am citit un volum coordonat de Smaranda Vultur: Germanii din Banat prin povestirile lor.

Câteva fragmente [din interviuri diferite]:

„De ce v-au deportat? – Nu ştiu. Odată am fost chemaţi la Caransebeş, jos la primărie, în Caransebeşul Nou, şi ne-o întrebat unde ne-am născut, ne-o cerut buletinul şi toate, şi pe urmă, odată – o fost o iarnă grea atunci - odată s-or oprit nişte maşini, şi o venit şeful de post şi ne-o luat. Ne-o dus la post în Caransebeşul Nou, pe mine şi pe tata.(…) şi pe urmă ne-o luat şi ne-o dus până la Lugoj. Ne-o cărat cu camioane până în Lugoj, şi de acolo ne-o băgat în vagoane de vite.(…)Douăzeci şi şapte de zile am fost în tren. Câteodată deschidea uşa şi ne dădea ori ceai – dar ăsta nu era nici dulce, nici acru…şi o dată o dat nişte supă. Dar, până n-am plecat, mama ne-a dat mâncare, o venit şi ne-o dat, că noi n-am fost pregătiţi că ne ia. Nimeni nu a ştiut asta, tata o venit, şi ne-o luat. Aici într-o noapte au ridicat oamenii.” 

Ruşii ne-au spus că armata română le-a făcut mari probleme şi pagube. Că noi plătim pentru ce a făcut armata română.”

„Şi în Donbas, cum am ajuns am fost daţi jos din vagoane, a trebuit să aşteptăm mult până am fost încolonaţi, şi am pornit, am ajuns la barăci. Podeaua era din lut, era iarnă, frig; fără pături fără nimic ne-am dezbrăcat paltonul, unul l-am aşezat sub noi, cu altul ne încălzeam câte doi. Cu mâncarea era foarte greu, pentru că de obicei ne dădeau supă de varză sau castraveţi fără prea multă grăsime, ne-au dat mei fiert şi carne din conserve, aproximativ o lingură de carne."

„Vă amintiţi numele unui gardian mai omenos?”; răspunde unul dintre deportaţi răspunde fără a sta pe gânduri: „N-au existat gardieni omenoşi."

Am citit şi un roman pe tema asta, scris de un şvab bănăţean, Ştefan Ehling. N-a fost printre cei deportaţi pentru că era mic de tot pe atunci. Cartea e deci ficţiune, deşi porneşte de la fapte reale. E un roman aluvionar, are peste cinci sute de pagini, unele poveşti ar fi putut să lipsească, dar una peste alta cartea se citeşte uşor, şi o poveste principală tot are: o poveste de dragoste între doi foşti colegi de liceu care-s deportaţi în acelaşi timp. În romanul lui Ştefan Ehling politrucii, gardienii par a fi buni şi răi în acelaşi timp. 

Dar în lagăr oamenii mor, uneori din cauza unor boli, alteori în urma unor accidente stupide. La Donbas cei care mureau erau duşi la mormânt într-un sicriu, dar sicriul era adus înapoi. Pentru ca ipocrizia să fie maximă, li se repetă de mai multe ori că nu sunt deţinuţi, nici prizonieri, ei doar trebuie să ajute Marea Soră de la Răsărit să revină la bunăstarea şi fericirea de dinainte de agresiunea hitleristă. Vor lucra într-un sovhoz numit patriotic Zorii socialismului. Intenţia ruşilor era de a-i reeduca, de a face din ei agenţi ai colectivizării, emisari ai Lumii Noi; odată reveniţi în Banat, ei ar fi trebuit să contribuie la cooperativizarea agriculturii, devenind un fel de exemplu pentru cei rămaşi acasă. De mai multe ori Ehling pune semnul egal între nazism şi comunism. Ruşii obişnuiţi nu par mai fericiţi decât nemţii din lagăr. Iar cei din lagăr vor afla ce s-a întâmplat în lagărele naziste, vor vedea diverse documentare şi se vor gândi şi la soarta lor, dar şi la suferinţele evreilor, cu care se vor simţi într-un fel solidari. 

Am citit cartea şi pentru a afla cum era Banatul acela, care azi nu mai există. Şi sigur am privit diferit clădirea Poştei după ce am citit cartea asta. Pentru că acolo au fost duşi toţi şvabii care urmau să fie deportaţi [şi au fost deportaţi toţi cei care aveau cel puţin 17 ani, nu conta dacă făcuseră sau nu politică; aşa că erau acolo şvabi care îl urau sincer pe Hitler]: „În sala mare a Poştei din Timişoara nu-i văzusem pe Huss, pe Scharf şi pe mulţi alţii dintre colegii noştri. Poate că se află şi ei pe undeva, în trenul nostru sau vor fi fost încărcaţi în alte trenuri. Nu cred că a scăpat vreunul de deportare, afară de Eleonore Grumbach, pe care tatăl ei, avocatul a măritat-o la timp cu un român. Cred că cineva îi spusese la timp ce ni se pregăteşte nouă, etnicilor germani. Şi tata auzise că prin gara Timişoara trecuseră, pe la sfârşitul lui decembrie, nişte trenuri de marfă, încărcate cu şvabi din Iugoslavia. Unii vor fi aflat despre aceste trenuri şi reuşiră să se ascundă, ca să scape de deportare. Cred însă că foarte puţini au reuşit să se ascundă bine. Sunt convins că aproape toţi colegii noştri sunt în drum spre Răsărit.”

Nu cred că romanul poate fi găsit în alte locuri, l-am văzut doar în câteva librării timişorene. Cred că e  mai mult o carte de interes local [dacă ar fi fost tăiate nişte pagini, dacă romanul ar fi fost puţin scuturat de balast ar fi fost alta situaţia], e o poveste, una posibilă. Dar sper că adevărul celor întâmplate atunci poate fi căutat/găsit în cărţile de istorie, acolo i-ar fi locul, nu în literatură. 

Ştefan Ehling, Martha, Marineasa, 2008

22 comments:

Radu Vancu said...

La Sibiu, la festivalul Pastior, Alexandru Şahighian a citit un capitol din "Atemschaukel", în traducerea lui (nu găsise încă echivalent pentri titlu) - aşadar traducerea era deja în lucru, cu toate că editurile româneşti încă dormeau în papuci.
Romanul, pe cât mi-am putut da seama din avanpremiera asta, e teribil, în toate sensurile, adică şi foarte bun, şi atroce. Cei care papagalicesc clişeul cu "i s-a dat Nobelul pentru atitudine, nu pentru artă" habar n-au despre ce vorbesc. O să se vadă curând, sper.

raluca said...

"le travail de mémoire" (cum sa-i zic pe romaneste?) referitor la perioadele astea sumbre din istoria noastra e prea putin vizibil in spatiul public. cred ca ne otraveste in mod iremediabil prezentul si ne compromite viitorul.

nu numai ca nu s-a facut dreptate, dar nici nu se vorbeste despre asta in mod lucid, responsabil, fara exaltari nationaliste.

Andi said...

Ce bine i-a prins ca a avut Nobelul un pic :)
Buna agentie de publicitate :)))

white noise said...

@Radu Vancu - s-a votat, se va numi "leaganul respiratiei". Herta Muller scrie foarte bine, dar nu-s usor de citit cartile ei. de asta cred ca multi is reticenti.

@raluca - nu stiu cum s-ar putea traduce, dar oricum pe aici memoria aceea nu e dorita

@Andi - e bun Nobelul, s-au umplut librariile cu cartile ei. nu chiar, dar azi am vazut la loc de cinste volumul ei de poezii, cel de la vinea. de obicei cartile de poezie stau la "subsol", undeva ascunse bine de tot, sa nu deranjeze

anda grarup said...

Ah, nuuuu. "Leaganul respiratiei"?!! Nu sugereaza nimic nimicuta; e traducere mot-a-mot pur si simplu :(( Pina si englezii au adaptat termenul!!

white noise said...

@anda grarup- cred ca nu e definitiv. titlul apare tradus asa doar in articolul din cotidianul, pe site-ul humanitas titlul e in germana

anda grarup said...

@white, m-am linistit atunci :)) Sper ca cei de la Humanitas sa gaseasca un titlu potrivit. Stiu ca e greu de tradus, fiindca "Atemschaukel" evoca intr-un singur cuvint starea aceea de panica, de groaza in care simti ca te sufoci, in care abia mai poti respira...sacadat, cu un nod mare in stomac!

white noise said...

sper ca vor gasi un echivalent pe masura

alex moldovan said...

Am observat că mulţi dintre cei care acuză criteriul politic de acordare recunosc totuşi că n-au citit-o pe Herta Muller; cu atât mai mult n-o vor citi de-acum încolo, când părerea despre ea le e gata formată - poate o vor dărui măcar, în viitoarele ediţii cartonate ;). Eu acum recitesc Animalul inimii şi am momente în care mi se ridică părul pe mână. În fine, abia aştept să apară şi la noi Atemschaukel.

white noise said...

@alex moldovan - noi si despre goma ne-am permis sa spunem ca nu a facut compromisuri pt ca n-are talent. si s-a spus asta tot pe necitite.

raluca said...

francezii au fost si ei in pana de inspiratie si au tradus romanul "la balançoire du souffle":-) hai ca nu suna chiar asa de rau:-)
l-am luat in germana si mi-am comandat si "regele se-nclina si ucide"

si pe aici cartile ei sunt bine puse in evidenta:-) eu zic ca e bine

white noise said...

@raluca - bine ca l-au tradus ei si noi inca nu :(

raluca said...

nu, m-am exprimat gresit, traducerea e inca in curs de "fabricatie", gallimard anunta romanul pentru sfirsitul anului 2010:-) am vrut sa spun ca varianta mot à mot de traducere a fost aleasa si in franceza

vio said...

1. ori am intrat eu in librariile eronate, ori cel putin in zona in care ma invirt eu, hertha müller este in ultima vreme cit de cit (putintel adica) pusa in evidenta, dar nu cu postere in vitrina... daca n-ai rabdare, poti s-o ratezi, ca fantasy, blockbuster, ultimele succese in limba engleza poate sint mai colorate si-ti iau ochii. cind a luat pamuk nobelul, unde ma intorceam, dadeam de pamuk. anul trecut nu m-a interesat subiectul.

2. am si eu o carte coordonata de smaranda vultur. memoria salvata. evreii din banat, ieri si azi. impresionanta.
o sa mai cercetez:)

white noise said...

@raluca - atunci poate vor schimba si ei, desi nu e obligatoriu.

@vio- aici i-au pus cartea de poezie la mare cinste, nu-mi vine sa cred. ei, care Nu suporta poezia, si nu vor s-o vada in librarii, au fost obligati de mersul evenimentelor sa puna o carte de poezie la loc de cinste....
ma duc sa-mi fac o cafea, sa-mi revin :)

Anonymous said...

N-am citit inca nimic de Herta Muller - eram si eu printre cei mirati cand a luat Nobelul - dar cartea asta ma intereseaza pentru ca si bunicul meu patern a fost deportat si a murit acolo in Donbas. In cartile de istorie oficiale nu cred ca se prea pomeneste de deportarea nemtilor in URSS, aveam impresia ca nimeni nu stie de ea decat cei care au avut cazuri in familie.

In fragmentul ala in engleza tonul pare destul de light - vad ca eroina adolescenta asteapta deportarea ca pe o aventura, o desprindere de casa - probabil (sigur) se va schimba pe parcurs.

Dar nu stiu cat e cartea de fidela realitatii, pentru ca uite ce zice:

"Back then, shortly before the camp - and as would also be the case from my return until, in 1968, I left the country - any rendezvous would have meant a prison sentence. Five years, at least, if I'd been caught."

Ceea ce cred ca e mult exagerat - n-am mai auzit ca in Romania anilor '40 sa se faca inchisoare pentru relatii in afara casatoriei. Dealtfel si lucrurile pe care le zice Herta Muller despre Romania de azi mi se par cam prea exagerate...

Poate mai informative si exacte sunt celelalte carti de care zici, mai putin literare, dar zici ca nu se gasesc decat in Timisoara...

raluca said...

eu am citit cartea direct in germana, stilul mi s-a parut mai accesibil decit ma asteptam....subiectul nu e tratat lejer, dimpotriva. Din cite am inteles eu, relatiile alea erau homosexuale, de aceea se pedepseau cu inchisoarea.

white noise said...

@bughimamborag- herta muller a inceput sa lucreze la romanul asta impreuna cu oskar pastior. el a fost deportat. si mama ei a fost deportata.

ce spune Herta Muler despre Romania e cruntul adevar. asta e. din pacate doar ea are curajul sa-l spuna. noi slugarim, ca de obicei.

trebuie sa citesc sa vad despre ce-i vorba exact. citeste intrusul lui preda , sa vezi cum organiza partidul viata de cuplu.

si mai stiu ca in anii aia [pana in 89] tipa necasatorita si fara serviciu insemna prostituata si era inchisa.[chiar daca locuia cu parintii].

cartea smarandei vultur a aparut la paideia, cred ca se gaseste doar prin biblioteci. fiind alcatuita din interviuri, e cutremuratoare

@raluca - se pedepseau multe cu inchisoarea .

de ex> "pt nimic se dau 4 ani"[ din pasarile lui ivasiuc]

sau vorba lui andries> "pt pneumonie se da puscarie?"

Anonymous said...

raluca, ai dreptate. Nu stiu de ce ramasesem eu cu impresia gresita ca naratorul e de sex feminin. (Probabil imaginandu-mi ca modelul a fost mama deportata a Hertei Muller, sau fiindca se simtea restrictionat sexual de familie.) Acum vad ca doar are in bagaj si aftershave.

whitenoise, intr-adevar prin anii '50 pentru nimic se dadeau 3-4 ani (parca si Marin Preda zicea asta, in "Cel mai iubit dintre pamanteni") insa deportarea nemtilor a fost in '45, de-aia ma miram. Dar daca e vorba de homosexuali, se explica.

"si mai stiu ca in anii aia [pana in 89] tipa necasatorita si fara serviciu insemna prostituata si era inchisa.[chiar daca locuia cu parintii]."

Asta e partial adevarata partial exagerata. Adica e adevarat ca daca ai terminat liceul si nu erai student la zi erai obligat sa lucrezi, nu conta daca aveai parinti dispusi sa te intretina, dar asta indiferent daca erai baiat sau fata; chestia cu acuzarea de prostitutie e totusi exagerare.

white noise said...

@bughimamborag- e exact legea cu care au santajat-o pe herta muller.
dupa '65 toti detinutii politici erau aparent detinuti de drept comun.
si comunismul a fost minunat, numai ca mai is unii ca mine care exagereaza. dar suntem foarte putini.

Anonymous said...

De ce ma iei asa, chiar par un pensionar nostalgic sau cu un pusti cu tricou cu Che Guevara ?!?!?

white noise said...

scuze. dar cand aud ca se exagereaza simt ca-mi creste tensiunea.