Saturday, October 3, 2009

Poemul de sâmbătă 26

Pe 1 octombrie ar fi împlinit 54 de ani. În 2 octombrie la Muzeul Literaturii câţiva prieteni au povestit despre el. Tare mult aş fi vrut să-i fi putut asculta. Tot nişte prieteni au scris despre el în Familia, nr. 7-8. Încă mai sper că voi găsi revista pe undeva. Cred că ar trebui să fiu mai optimistă într-o zi de sâmbătă, dar eu ştiu că mi-e foarte frică de cuţite şi mi s-ar părea nedrept ca un poet ca el să fie uitat.

Ion Stratan
În capcana limbajului*

În capcana limbajului mă-nvârt ca o fiară

- deşi nu-mi pasă prea mult ce-i afară-

Mai mănânc o consoană, un pleonasm

Conjug verbe vechi, ce-mi dau astm

Şi păstrez concordanţa timpului între

Ce s-a-ntâmplat şi ce era să se-ntâmple

De nu erai, de nu eram, de n-am fost

Şi găsesc în toate astea un rost

Fără rest cum cuvintele însele

Au venit şi mi s-au plâns,

Plânsele.


Sărutând mâncarea*

Mai ales luni simt absenţa ta
când se întind norii la uscat

Mai ales marţi simt absenţa ta
când inimii mele îi creşte o inimă

Mai ales miercuri simt absenţa ta
când melcul îşi vizitează casa inodoră

Mai ales joi simt absenţa ta
când tridentul lui Jupiter cade din mână

Mai ales vineri simt absenţa ta
mai ales sâmbăta

mai ales duminica

Preziceri**

Nu puteam să lipsesc astă seară
La petrecerea ce-o dau pentru mine
Sub o scenă în mare acvariu
Voi prinde în păr crengi marine

Şi nu voi pleca şi nu voi pleca
Şi nu voi sta şi nu voi sta

*din volumul Crucea verbului, Paralela 45, 2000
**din volumul O zi bună pentru a muri, Pontica, 1996

6 comments:

to-morrow said...

Ai aici un interviu interesant cu poetul Ion Stratan:
http://atelier.liternet.ro/articol/267/Ioana-Scorus-Ion-Stratan/A-avea-un-prieten-este-cum-ai-avea-un-inger.html

chrysallidis said...

prin poemele puse de tine aici l-am descoperit pe Ion Stratan, multumesc. si din interviu am aflat multe. ai pus aici versuri si randuri pentru neuitare.....

Radu Vancu said...

Din ce ştiu, Mihai Vieru aproape a terminat o teză de doctorat despre Stratan (a publicat fragmente în "Transilvania" şi "Familia"), poeţii tineri îl aşază printre optzeciştii majori (ba unii îl iau chiar de maestru) - aş zice că o să dureze cât literatura română. (Cât o fi să însemne şi asta).
Stratan era şi calamburgiu mare. Îmi aduc aminte de o vorbă de-a lui: contradicţia esenţială a comunismului e cea dintre sistemul politic şi sistemul nervos. :)

white noise said...

@to-morrow- multam. am mai dat de cateva interviuri cu Ion Stratan.

http://my.opera.com/flowerin/blog/2008/11/05/ion-stratan-am-sacrificat-unitatea-absoluta-stilistic-a-poeziei-mele-experime

http://www.observatorcultural.ro/Ideal-ar-fi-ca-poetul-sa-poata-locui-pe-balcon.-Interviu-cu-Ion-STRATAN*articleID_10647-articles_details.html

Bogdan Ghiu despre Stratan:
http://www.romlit.ro/viteza_fiinei_viteza_poeziei

am mai gasit ceva: Serban Tomsa raspunde intrebarilor lui Mihai Vieru:
http://serbantomsa.blogspot.com/2009/03/poezia-lui-ion-stratan-raspunsuri-la.html

Traian T Cosovei despre Ion Stratan:
http://www.tiuk.reea.net/15/cosovei_stratan.html

@chrysallidis - e un poet foarte bun, merita citit.

@Radu Vancu - pt mine Stratan e printre cei mai buni, din pacate cartile lui NU prea se gasesc in biblioteci.
abia astept sa apara cartea lui Mihai Vieru. si sper sa fie asa cum zici, adica sa fie poeti tineri care sa citeasca SI poezia lui Ion Stratan.
sper ca nu va fi uitat, mai ales ca-n Ro nu prea sunt multi cei care imbina eticul cu esteticul.

quasiote said...

Eu simt în poezia lui Stratan influența lui Nichita, dar asta nu-l face un poet minor ori un imitator.

white noise said...

@quasiote - sigur are afinitati evidente cu nichita. din pacate eu n-am cele mai bune volume ale lui stratan, in care cred ca se vad mai bine diferentele, nuantele etc