Poemul de sâmbătă 22

N-am uitat de pds, dar mi-am tras şi eu un pic sufletul, după cele scrise anterior. E greu uneori să mă hotărăsc ce poezie să aleg, dar NU pentru că doar sâmbăta citesc poezii şi dimineaţa mi-o petrec căutând ceva de pus pe blog. NU, eu citesc tot timpul şi poezie. Uneori chiar intercalez câte o poezie între paginile unui roman. Staţi să explic, nu cred că se înţelege. În timp ce citeam Malina, am simţit la un moment dat că nu mai pot şi am lăsat cartea, am întins mâna după un volum de poezii şi am citit primul text care mi-a ieşit în cale. Nu ştiu cum se face, dar tot timpul găsesc exact ce-mi trebuie, exact la momentul cel mai potrivit. Lângă locul în care citesc, cărţile de proză vin şi pleacă, cele de poezie stau pe loc. Până la urmă pds-urile astea or să semene cu o antologie pe care aş lua-o cu mine pe o insulă pustie.

Uneori e greu de ales, pentru că-s multe poeziile/mulţi poeţii care-mi plac . Azi alegerea s-a făcut cumva de la sine. Am citit aici, într-un anotimp în Berceni despre Aurel Dumitraşcu şi mă grăbesc să trec la pds câteva poezii de-ale lui. Şi pentru că Radu Vancu a ales pentru azi o poezie în care Berryman spune ceva despre Rilke, am ales şi eu o poezie în care un poet zice tot de un poet. 

Aurel Dumitraşcu

Virgil Mazilescu*

- Fiţi serioasă cucoană domnul virgil n-a locuit
niciodată în droşcăria asta hăpăită de cari
domnul virgil era un tânăr de pe la corabia
frate de ploi purpurii şi crâşme halucinante
domnul virgil plimba noapte de noapte pe străzi
hăbăuca de moarte.

-----

Şi un fel de bonus: 

Copiii mei nenăscuţi**

-Să nu vă naşteţi poeţi
copiii mei nenăscuţi
e destul că aveţi un tată bogat şi
pustiu
confundat cu pădurile fără lupi
cu mâinile turburi cu iarba
şi clovnii
cu albiile fără râu
nu e bine să ştiţi pe de rost
viaţa şi moartea râsul şi plânsul
cizma şi piciorul desculţ
gloria cearcănelor şi războiul
neîntrerupt
zilele nu-s eşarfe pe care ni le punem pe umeri
poeţii-s prea tineri şi bătrâni nu
ajung
se amăgesc că nu pierd niciodată
fiindcă nu câştigă niciodată nimic
poezia e o uimire rănită
o frânghie pe care o confunzi cu
Pământul.

---------

Şi încă una, scurtă de tot. 

Dumnezeu***

- Nu  mai sta aici nimic nu se dă pleacă departe
unde să plec striga el unde să plec pe cine să caut
du-te în cer i-am spus du-te în cer. Este acolo
un om pe care
muribunzii îl numesc dumnezeu.

*din volumul Mesagerul
**din volumul Tratatul de eretică
***din volumul Mesagerul