Tuesday, September 15, 2009

Dileme, răspunsuri, ştiri

Am mai multe de zis, nu ştiu cu ce să încep. Cu începutul, evident, dar care dintre ele? Să zic aşa:

1. Lecturi
Sunt două, ambele în Bucureşti. [Îmi explică şi mie cineva de ce nu s-a inventat teleportarea? oamenii de ştiinţă cu ce se ocupă? ce poate fi mai important decât asta?].

una poetică
Prima întîlnire din sezonul 2009 al Serilor de literatură şi muzică va avea loc vineri, 18 septembrie, ora 18.00, în cafeneaua de la Muzeul Literaturii, Bdul Dacia nr. 12, şi va cuprinde recitaluri de poezie ale unor tineri poeţi din Bistriţa: Ana DRAGU, Dan COMAN, Marin MĂLAICU HONDRARI, Florin PARTENE
Muzica: Mircea TIBERIAN
Amfitrioni: Traian T. COŞOVEI Ioan GROŞAN

şi una de proză
Joi, 17 septembrie, ora 19.00, la Povestitorii de la Şosea sunt invitaţi scriitorii Răzvan Petrescu şi T.O. Bobe. Moderator va fi Marius Chivu. [detalii aici.]

2. Leapşa de la Adinab
Ar trebui să aleg: …dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?(citatul este din Cristian Tudor Popescu, Libertatea urii, Polirom, 2004, p. 6).

Nu prea înţeleg eu exact dilema asta a ctp-ului. Cum adică să rămâi fără cuvinte? Dar nu fără ele e cel mai greu, ci fără prieteni. Aşa că nu vreau fără ei niciunde. Ce li se întâmplă lor vreau să mi se întâmple şi mie.

3. Leapşa de la bughi mambo rag
Complicat de răspuns, pentru că eu, în general, cam ştiu exact ce o să citesc, am câteva obsesii şi mi le cultiv cu pasiune. Dar dacă mă gândesc bine, de pe bloguri am aflat că a apărut la Vinea, cartea lui Marin Mălaicu Hondrari, Cartea tuturor intenţiilor. A scris despre ea Mihaela Ursa , iar apoi a scris şi Luciat. Şi sigur de pe blogul teroristei am aflat că s-a tradus Vila Matas, numai că eu am început cu Asasina cultivată, şi la Parisul lui încă n-am ajuns. Dar nu asta contează, nu contează dacă am citit sau nu o carte recomandată de ea. Nu contează nici dacă am fost sau nu de acord cu ce a scris. Uneori am zis altfel despre aceeaşi carte, alteori am zis la fel. Dar important era că exista un blog în care [deşi eram musafir] mă simţeam ca acasă, era un loc în care se vorbea despre cărţi. Şi acum îl vizitez zilnic, aşa cum mai trec uneori pe străzile pe care stăteau unii prieteni acum plecaţi departe. Şi speram că măcar nişte ochelari de soare să apară pe acolo, după cum încă mai sper ca la iarnă să apară măcar nişte fulare.

4. Se scrie un roman on line. De fapt nu se scrie singur, va avea autori cunoscuţi [Dan Sociu, Vera Ion, Adrian Şchiop, Răzvan Exarhu, Mitoş Micleuşanu], dar vor colabora şi diverşi anonimi.

7 comments:

raluca said...

ar fi citiva savanti interesati de teleportare, dar nu prea sunt fonduri si apoi companiile de transport nu vad cercetarile astea cu ochi buni, ca li se duc investitiile in infrastructura pe apa simbetei:-)

white noise said...

noi n-avem infrastructura, asa ca ai nostri ar trebui sa inventeze teleportarea :)

cristians. said...

Îţi spun eu, nu e aşa lesne fără cuvinte. Ştie dl Popescu ce spune... Nu-mi sunt mai apropiaţi oamenii, mai fideli, decît slovele. Nu moare nimeni pentru mine, la fel: nu suferă nimeni în locul meu. Păcat că a scris Adinab şi numele autorului. Poate că dacă nu-l scria, aveai mai puţine pre...

white noise said...

@Cristian Sirb- e foarte rau fara cuvinte, ba chiar imposibil. dar mie in momentul asta imi lipsesc niste prieteni. si vorba poetului "de esti singur esti nimic" daca n-ai cu cine vorbi, la ce ar fi bune cuvintele?

Anonymous said...

Merci ca ai raspuns la leapsa - si ca, observ, m-ai inclus in blogroll-ul tau.

N-au aparut ochelari de soare dar a aparut blogul meu in blogroll-ul teroristei. Blog deschis luni de zile dupa ce ea l-a inchis pe al ei si care doar de luna asta e mai activ. Iti dai seama ce surpriza am avut (era sa zic soc, dar nu stiu daca merge pt surprizele placute). De unde rezulta ca blogul ei nu e definitiv abandonat, nu a murit ci doarme. Eu personal sper ca la iarna sa fie iar alive and kicking.

cristians. said...

Nom de Dieu! Sper că nu!

white noise said...

@bughimamborag - ma bucur ca te-ai apucat de bloggerit, poate ma convingi tu sa citesc mai multi prozatori tineri. Spor!

@Cristian Sirb - nu fi asa rau :)