Saturday, July 11, 2009

Poemul de sâmbătă 14

Săptămâna trecută ar fi trebuit să fie poezia asta, pentru că apar nişte protozoare pe undeva. Asta era tema pentru acasă dată de Pobby. Dar eu am restanţe la teme, poate o să ajung şi la zi, cândva.


Marta Petreu
Vîrsta senină*

Am trecut într-o altă vîrstă: senină
Şi ştiu

Bolile muşcă din celulele mele
ca maidanezii
Eu mă împotrivesc surîzînd
beau ceaiuri de plante iau propolis înghit vitamine
Am o răbdare de fier
Am o rezistenţă ca un pod lung lung de oţel
peste care trece în viteză traficul greu de pe două
continente
întîmplătoare

Trecătorii îmi fac mare plăcere
îi ascult pe furiş cum vorbesc despre vieţile lor
despre preţul la pîine despre guvern despre pensia
mică
O. Viaţa cotidiană gureşă colorată:
fiecare îşi duce povestea
Oamenii aceştia reali
ieşiţi la lumină
ca văcuţele - Domnului primăvara la soare
Lumea e caldă şi miroase a garoafe a ceapă prăjită
a gunoi fermentat a pepene verde a ploaie

Viaţa-i o pîine rotundă frămîntată cu sodă caustică
Fiecare îşi încasează
porţia lui
şi există cruzime oho
Viaţa este ceva - poate-un măr - care doare
intri lacom - ieşi cu mîinile goale

Cel mai bine este să ai o grămadă mare mare
de dorinţe şi iluzii:
vor fi pierdute vor fi călcate-n picioare
Pînă s-atingem forma deplină
(o carne bine tocată
făcută una cu ţărîna una cu prundul)
trec peste noi bocanci roţi trenuri şenile

Sînt în altă vârstă: senină
Şi-acum ştiu că totul este să ai la început cît mai
multe pretenţii
un munte de vise de planuri măreţe
un roi de amăgiri zumzăind fermecate
ca o colonie de viespi de pădure
în tărtăcuţa mea de femeie
Aşa: ca să ai de-unde pierde
Fiindcă
fi-vor pierdute ca nişte membre cuprinse de cangrena
gazoasă
Da. Vor fi una cîte una tăiate retezate distruse
pînă rămîi - sînt o fiinţă umană - un ciot noduros

un ciot scorburos
în care cresc
larve mici de insecte ciuperci flori de cîmp licheni
protozoare
La sfîrşit
ca soluţiile dintr-un laborator medical
am ajuns un mediu viu de cultură
pentru spori coci viruşi bacterii

Viaţamoartea are o artă vicleană:
m-a dat afara din pîntec
m-a crescut cu lapte mi-a arătat iarba verde-a
Grădinii
m-a jupuit şi m-a tăvălit ca pe-un şniţel prin sare
acum mă trage pe roată şi mă umple de sînge
Şi-o să mă ia înapoi

Sînt o ficţiune umană
adultă
Viaţamoartea îmi dă lecţii de artă brutală:
ca pe toţi
ea mă sculptează mă şlefuieşte mă cîntă mă scrie
şi-apoi mă boceşte ca o ţărancă
Amin

--------------
* din volumul Scara lui Iacob, Cartea Românească, 2006

5 comments:

raluca said...

foarte frumos volumul asta de poezii, mi-ar fi fost greu sa aleg una singura

white noise said...

@raluca - au castigat paramecii, virusii, protozoarele alea. pe alocuri volumul mi-a amintit de "poemele nerusinate", dar parca-i mai bun, totusi

M.Cristina said...

frumos poem l-am citit pe nerasuflate!

vinyl said...

acum am vazut la mine, am fost plecata cateva zile din marele oras
da , as vrea foarte mult cartile daca poti sa mi le trimiti, cand ai tu timp. promit sa ma gandesc la o "surpriza" sa ti trimit si eu ceva inapoi :)

white noise said...

@M. Cristina - ma bucur :)

@vinyl -si eu vreau vacanta