Saturday, May 16, 2009

Poemul de sâmbătă 6

Ziua bună! Eu sunt blogul, sunt singur acasă, dar sper să mă descurc. Totuşi, poezia nu am ales-o eu, dar mie îmi place. Eu trebuie doar să livrez mesajul, deci iată-l:

Înapoi în prezent! Pentru că zilele astea se întâmplă să fie Colocviul Tinerilor Scriitori [la ora asta ar trebui să fie o lectură publică], am ales un poem din volumul Zborul femeii pe deasupra bărbatului, apărut la Eikon.

Marin Mălaicu Hondrari
Vălul*

să vrei să scrii o scrisoare unui prieten
- dar să nu-ţi aminteşti cu claritate chipul lui –
şi să nu ai la îndemână o fotografie cu el

aşa cu fiecare cuvânt liniile feţei i le tulburi
devin groteşti unele altele îşi pierd
orice urmă de consistenţă
apoi vine vidul şi le înghite

(când se stinge soarele
cine mă părăseşte
cine îşi întregeşte cu arborii umbra
iar sub crângul părăginit
la izvorul secat
devenit acum drumeag pentru lupi
întâlneşte duhurile blânde
şi dulce e moartea dată de blândeţea lor

astfel cel răzleţit cutreieră
întinderi crepusculare
mari intersecţii în metropole goale
fără veste chemat dinaintea marelui chip
unde văl după văl văl după văl
aşteaptă amprenta chipul de ceară al tău)

şi trece timpul şi scrisoarea ia proporţii
numai cum arată el nu poţi
cu nici un chip să-ţi aminteşti
sau măcar vreun gest dezlânat de-al lui
dar el nu face decât gesturi abile
precise şi blânde totodată

atunci te-ntorci spre oglindă
întipăreşti adânc în minte chipul acolo văzut
apoi abandonezi scrisoarea
şi zile-n şir te prefaci că n-ai şti ce înseamnă asta.
_________
*poezie publicată cu acordul autorului.


9 comments:

valy said...

O zi frumoasa iti doresc!

ioana said...

Stiu ca aici se petrec lucruri frumoase, vazute si pretuite de multa lume, si poate ca e nepotrivit strigatul meu. Dar mai siu si ca, spre deosebire de multi cititori din zilele noastre, gazda acestui blog are un interes aparte pt "cartile de inchisori". Nu pot, asadar, sa nu las aici un astfel de apel care ar trebui sa zdruncine lumea din temelii:

http://art-historia.blogspot.com/2009/05/despre-experimentul-pitesti.html

Este revoltator mai ales faptul ca acum se doreste ingroparea acestor fapte in uitare, asa cum, mai devreme sau mai tirziu, ultimii martori vor fi ingropati in huma.

ioana said...

Nu am lasat site-ul propriu-zis al filmului pt ca la Art Historia se face un bun rezumat si poate ca lumea nu prea are timp sa citeasca. Dar aici

http://www.experimentulpitesti.org/public/video-clipuri/

se pot vedea fragmente. Observ cu durere si ingrijorare ca din primavara lui 2008 nu s-a mai filmat nimic... Intre timp, citi martori s-or fi prapadit, citi s-or fi razgindit, convinsi de inutilitatea acestui demers...

white noise said...

@valy - multumesc la fel :)

@Ioana- multumesc inca o data. sigur ma intereseaza subiectul.
am fost plecata, sper ca n-as fi trecut cu vederea un asemenea post.
la noi comunismul e cam victorios. n-o fi asa, poate oboseala-i de vina

ioana said...

Multumesc pt trimiterea facuta de tine, sper sa nu ramina un proiect ingropat. Gindindu-ma la ceea ce-ai spus despre comunismul de la noi: ma uit peste gard, la Basarabia, si-mi spun ca se poate si mai rau...

Anonymous said...

un poem foarte fain. iti multumesc pt alegere, mhm stie de ce...

white noise said...

@ioana - de noi depinde ingroparea/uitarea/repetarea si toate celelalte

@anonim- ma bucur ca am ales un poem care e si favoritul altora :)

raluca said...

tocmai i-am citit "Cartea tuturor intentiilor" si eram curioasa sa citesc si poezie de el. merci mult de tot!

white noise said...

@raluca - e foarte fain volumul de poezii si - dupa ce l-am citit - am inteles oarecum altfel si "cartea tututor intentiilor"