Saturday, May 2, 2009

Poemul de sâmbătă 4

Când m-am hotărât să aleg pentru pds poeţi români, am hotărât că voi alege poeţi începând cu optzeciştii. Aşa că azi o să ne întoarcem un pic în timp. Şi o să fie mai mult un fel de poetul de sâmbătă, pentru că poemul [din diverse motive] nu l-am copiat aici decât parţial. Pentru mine, Budila-Express e poemul definitoriu pentru optzecism. Uneori cred că e cel mai bun poem scris de Alexandru Muşina. L-am citit prima dată în Cinci, dar poate fi găsit şi în Antologia poeziei generaţiei 80 şi nu numai. L-am citit de nenumărate ori, îmi place de fiecare dată.

Alexandru Muşina
Budila-Express


1. Introducere

Cei care m-au iubit au murit înainte de vreme,
Cei care m-au înţeles
Au fost fost loviţi pe la spate şi înmormântaţi în grabă, cei
Care mi-au tras la xerox programul genetic au înnebunit
Şi-şi plimbă în soarele amiezii
Privirea tumefiată, creierul mirosind a cloroform.

După o iarnă lungă a venit vara caldă,
Fructele noastre nu au avut timp să se trezească,
Fructele celorlalţi se vînd la suprapreţ. Dimineaţa
Ne primeşte totuşi cu braţele deschise, totuşi lumina
Mai bate în epiderma fanată totuşi vîntul
Ne mai aeriseşte orbitele duhnind de amintiri.

Am pierdut totul. Portarii hotelurilor
Ne-au uitat, femeile fragede şi aristocrate
Ne-au uitat, hamalii din gări ne-au uitat şi liftierii,
Vînzătoarele de flori şi negustorii de nestemate,
Ne-au uitat străzile, ne-au uitat casele albe
Pe care urca iedera ruginie a vechii "la bella estate".

Am pierdut totul.
În paradis, în clipa cea repede, în metalul închipuirii
Nimic din noi n-a rămas. Un avort
Rapid, aseptic, elegant.

Totuşi dimineaţa mai întinde
Braţele ei transparente, de caracatiţă, spre trupul
Învineţit de somn şi de vise, totuşi aerul
Mai face troc cu celulele spongioase, totuşi moaca roşcată
A servietei mai rînjeşte, tîmpă, fericită.

2. [...]
3. [...]

4. Defulare

Şi noi am călătorit cu Budila-Express
În dimineţile toamnei, în amiezile de vară,
Sub cerul iernei, primăvara am călătorit
Cu Budila-Express.
Şi noi am coborît la Hermansdorf, am văzut
Bidonville-urile din marginea terasamentului,
Nesfîrşitele turme de capre rîioase, şi noi
Am văzut Teliu-Valley, şi noi am auzit
Graiurile amestecate ale triburilor de culegători de ciuperci,
Şi noi am prăjit slănină la flacăra brichetelor, am croşetat
Răbdători, în aşteptarea minunii, şi noi
Am vizitat Întorsura-City, ba chiar ne-am întors
Cu preafrumoase suvenire.

[...]
Şi noi am călătorit cu Budila-Express,
Şi noi am văzut feţele stoarse, ca nişte cîrpe ascunse
La gradul zero al folosirii, al junelor navetiste,
Şi noi am simţit fluidul neîncrederii oarbe
Coborînd ca acidul sulfuric în oase, şi noi am văzut
Banchetele jumulite de vinilinul
Din care aborigenii îşi fac portmonee, şi noi
Am descoperit cultul secret
Al stomacului, sexului şi capului aplecat, şi noi
Am pătruns în catacombele realităţii,
În subsolul paginii de ziar şi mai jos de subsol
Acolo unde nu mai există decît
Carnea şi timpul, senzorul obosit.
[...]


Budila-Express! Budila-Express! Budila-Express!
Şi noi am ştiut, şi noi am iubit,
Şi noi am avut şi-am putut, am scris şi-am citit!
Budila-Express, garnitură cu bou-vagoane,
Garnitură dublată, uneori, garnitură bondoacă,
Iute şi verde-murdară printre grămezile de cartofi
Putrezind pe cîmpuri, pe lîngă peroanele
Pline de cioburi şi capace de bere,
Budila-Express, ruginind nevăzut
Precum tinereţea, la încheieturi.

5. Filtru
[...]
c) Ei mi-au spus, sugerat, ordonat:
TREBUIE E NECESAR SE CERE
TREBUIE E NECESAR SE CERE
TREBUIE E NECESAR SE CERE
TREBUIE(dar eu...jap!) mi-au spus
E NECE (dar eu...buf!)SAR
ei
TREBUIE! mi-au ordonat.

d)"O.K." am zis
şi am îmbătrînit.

[...]

6. Ilustraţie

"UN VOYAGE AGREABLE AVEC BUDILA-EXPRESS"
"ABENTEUER UND EXOTISMUS MIT BUDILA-EXPRESS"
"HAPPY DAYS WITH BUDILA-EXPRESS"
"LA VITA E BELLA CON BUDILA-EXPRESS"

Afişe imense. Color. Peisage.
În prim-plan o frumuseţe locală
Cu basma roz, autentică şi dinţii
Întregi proaspăt spălaţi. În fundal o fanfară de îngeri
În costume naţionale.
(photo, Bild, foto: ALEXANDRU MUŞINA)

6 comments:

luiza said...

şi eu cam cred că e cel mai bun poem al lui muşina. da' să vorbim mai încet, că poate ne aude..

Anonymous said...

un poem superb, intr-adevar
ma bucur ca iti place

MHM

Jo said...

alexandru musina... ma bucur ca un copil mic!
sincera sa fiu,pt mine un loc special il are Zidul. cand l-am citit m-am indragostit de poezia lui Musina.
multumesc, whitenoise ca reinvii amintiri si dragostea pt poezie.
plus ca mai iau si notite cand recomanzi ceva necunoscut mie pana atunci :p

white noise said...

@luiza - are si alte poeme bune [cel putin], unele mai vechi, altele mai noi[ cel cu Dr.Nicu], dar eu tot la Budila Express ma intorc cel mai des

@MHM- :)

@Jo- am recitit Zidul, e fain. de fapt Musina a scris/scrie multa poezie buna.
si-n rest, sa stii ca m-am emotionat si nu stiu ce sa mai zic.

raluca said...

Musina e pe lista mea de "must have". De-abia astept sa-l citesc in "Antologia poeziei generatiei 80" :-))

white noise said...

@raluca- are si o antologie a lui proprie si personala :) dar asta a generatiei e mai... complexa :)