Monday, December 29, 2008

Aşa criză să tot fie!

În timp ce zapam cu viteză normală, am dat peste o imagine cu Ileana Mălăncioiu. De emoţie, n-am fost în stare să mişc. A vorbit despre Andra Rotaru şi pe urmă Andra Rotaru a citit nişte poezii. Mi-am cam dat seama ce se întâmplă şi am căutat aparatul foto, dar poze cu ele n-am. Zic pe scurt: am văzut o emisiune despre nişte întâmplări poetice.

Despre acest turnir au scris Daniel Cristea Enache, Dan Mircea Cipariu, Bogdan Creţu. Aici e programul complet al întâmplărilor ieşene.

Au fost două echipe: una de seniori [Ileana Mălăncioiu, Şerban Foarţă, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Emil Brumaru, Lucian Vasilescu, Eugen Suciu, Mihail Gălăţanu] şi alta de juniori [Andra Rotaru, Vasile Leac, Claudiu Komartin, Dan Coman, Constantin Acosmei, Teodor Dună, Ştefan Manasia, Radu Vancu, Adrian Suciu].

Pozele nu-s foarte reuşite că eu am fotografiat televizorul. Dar pun poze cu cei tineri, mă gândesc că seniorii sunt mai cunoscuţi [vise, taică, vise!].




Ştefan Manasia [Cartea micilor invazii se găseşte în librării. Şi merită citită!]









Constantin Acosmei. [A citit din Jucăria mortului. Deşi a fost reeditată de câteva ori, tot necunoscută a rămas cartea asta, din păcate. Şi eu nu-s în stare să o citesc în 30 de minute, aşa că n-o să devin niciodată un critic serios.]





Claudiu Komartin [A citit La debarcader şi câteva poeme mai noi cu Tătuca. Şi m-am bucurat mult că în scurtul interviu a zis vreo două vorbe despre Bacovia. Mă gândeam să-i mulţumesc şi pentru ele.]








Radu Vancu [Pe dosarul acela scrie Monstrul fericit, asta înseamnă că va urma un volum cu titlul ăsta.]








Dan Coman [A citit din Ghinga, inclusiv - pentru prima dată, aşa a zis - exact poemul care îmi place mie mult de tot. Aşa că am luat momentul ăsta şi l-am agăţat pe o creangă de brad, printre globuri.]






Adrian Suciu [Nu ştiu nimic despre el, dar absolut nimic. Am descoperit că are site şi mai multe volume publicate la edituri atât de invizibile încât ...]








Teodor Dună [A citit - cred- nişte poezii noi. Dar eu zic să căutaţi pe undeva Catafazii.]







V. Leac [A citit ceva despre o dezosată şi iar l-am iertat pentru că ne-a dat afară de la Joc Secund, atunci când cu visele, ştie dumnealui.]





Şi, printre altele, reportera de la TVR Iaşi l-a întrebat pe Dan Coman ceva despre criza în care s-ar afla poezia. Nu mai ştiu exact ce a răspuns, dar eu spun: dacă aşa ar fi toate crizele, ce fericiţi am fi.

10 comments:

Anonymous said...

Eu as zice ca scrie "Monstrul fericit" :)

R.

white noise said...

@R.- inseamna ca am nevoie de ochelari,corectez imediat.

Anonymous said...

Dezosata, nu Dezintegrata :)

white noise said...

@obiecte- inseamna ca am fost zapacita de tot. sper sa-mi revin anul viitor.desi, nu prea cred ca exista sanse :-))))

Anonymous said...

zapacita decit putin, nu de tot :)
mama, da' cita poezie se scrie in tara asta! noroc cu tine, ca mai aflu si eu :)

la multi ani! (si mult drag de la mine)

white noise said...

@luciat- multa poezie buna [cel putin] se scrie prin apele teritoriale.
cand sunt mai multi la un loc se vede si mai bine...
pe langa cei de la iasi ar mai fi putut fi vreo 3-4 la fel de buni.

la multi ani si de la mine!cu drag!

iar zapaceala e ca-n reteta:cat cuprinde:)))))
asa-i modelu'

Anonymous said...

la multi ani!
iar asa zapaceala as vrea si eu :)

white noise said...

@obiecte- sa speram ca vor ramane si unii cu capul pe umeri, desi nu stiu la ce le foloseste:)))))
la multi ani!

Hiacint said...

Cred ca e nevoie de o combinatie magica (ca-n reteta) intre empatie si altruism pentru a asculta/citi poezie. Cred ca suna bizar, dar mie asa mi se intimpla. Preocupata de drame si melodrame personale, am trecut pe linga afisul evenimentului cu gindul aiurit: da, la asta as vrea tare mult sa ma duc. Acum ma intreb daca nu am zis asta dupa ce trecuse deja :)) Dar asa cred: ca e nevoie de atentie la, disponibilitate fata de cel care citeste in fata publicului, pentru a te regasi/intui pe tine in versurile citite si apoi a te intoarce la tine, sa vezi ce versuri contii tu. Alchimic, ce mai :)

white noise said...

@Hiacint - eu mi-as fi dorit atat de mult sa fi fost la Iasi in acele zile.
cred ca e asa cum zici tu, adica poezia tine de empatie si de versurile din noi. de asta si tin la poeti mai mult decat la prozatori.