Tuesday, September 2, 2008

Cum se văd scriitorii

Articolul ăsta ar fi trebuit să apară în numărul 4 din pana mea, dar pentru că revista a dispărut, m-am gândit să-l public aici, dacă tot l-am scris. Încep cu această atenţionare doar pentru ca nu cumva să credeţi că m-a apucat polemica, aşa, din senin. Trebuie să recunosc, întrebarea completă era cum se văd, dom'le, scriitorii ?
________

Întrebare capcană! La început, pare simplă, dar de fapt e greu de răspuns, sau aş putea spune în viteză: nu se văd. De fapt, despre unii nu ştiu nimic. Le găsesc numele pe copertele cărţilor care zac în librărie, în cazul în care au foarte mult noroc şi ajung până acolo. N-ai de unde să afli ceva despre ei. Nu e niciunde vreo informaţie bio-bibliografică şi nici cronici nu găseşti, pentru că nu au tipărit volumul la editura la care trebuie. Aşa că rămân nişte anonimi, mai ales în cazul în care volumul lor mai are şi o copertă urâtă. Atunci nici măcar nu deschid cartea, o ignor. Dacă aş arunca măcar o privire fugară peste acele pagini, autorul ar putea deveni interesant, cartea ar putea fi cumpărată, l-aş putea cunoaşte pe autor.

Totuşi scriitorul există. Când se întâmplă vreo lansare de carte el e cel care la sfârşit trebuie să mulţumească frumos şi, dacă are noroc, dă două-trei autografe, de obicei prietenilor. Dar lansările sunt mai ales în Bucureşti, la fel şi târgurile de carte. La asemenea întâmplări mai poţi să vezi poeţi, prozatori, poţi să-i auzi vorbind şi să-ţi dai seama că nu-s simplă ficţiune.

Aşa că, o să reformulez întrebarea: cum se văd, dom'le, scriitorii, dacă nu locuieşti unde trebuie? Păi, nu se văd; dar deloc. Oricum, poţi să-ţi imaginezi unul, vesel sau trist, talentat sau nu, jovial sau ascuns în propria-i carapace, după cum ţi se pare a fi, citindu-i cartea. De fapt, nici scriitorul român nu-şi cunoaşte cititorul. Dialogul dintre ei nu prea are loc; de asta mesajele primului cad de multe ori în gol, iar căutările celuilalt se îndreaptă spre traduceri. Dar vrea cineva ca acest dialog să aibă loc? Scriitorul român nu prea poate fi găsit pe internet, nu are site; excepţiile sunt foarte puţine, şi e vorba mai mult de scriitori care au ales să locuiască în străinătate.

Unii autori, în general tineri, au blog, alţii au rubrică la ziar. Dar acolo nu prea scriu, ce scriu ei de obicei; pe cele mai multe bloguri scriitorul povesteşte despre tot felul de lucruri social-politice, importante chestiuni de altfel, dar atât de uzate de unii şi de alţii, încât devin neinteresante pentru un cititor aflat în căutarea autorului dorit. Ne lipseşte şi cultura dialogului, care orice s-ar spune, nu prea cred poate veni din spaţiul virtual. Ar trebui să-l vezi la faţă pe cel cu care vorbeşti, măcar la început. Dar lipsesc lecturile publice, întâlnirile normale, în care scriitorul nu e baricadat de grupul de critici. Dar aceste întâmplări culturale pot avea un dublu tăiş. Mi s-a întâmplat să mă duc la o lansare, hotărâtă doar să ascult, şi să plec de acolo cu cartea pentru că ceva din vocea autorului m-a făcut să-l simt dependent şi vulnerabil în faţa prezumtivului cititor din faţa sa. Au fost şi autori care au pus un zid de netrecut între mine şi cărţile lor, pentru că mi-au lăsat senzaţia că se consideră infailibili şi mult prea talentaţi. Odată ieşit în spaţiul public, un scriitor e analizat fără milă, iar cartea e o marfă care nu poate fi vândută dacă imaginea lui intră în contradicţie cu aşteptările cititorului.

Citind anumite reviste, întâlnind des câteva nume, ajungi să-ţi doreşti să ştii mai multe despre unul, despre altul. Şi atunci, începi să le cauţi cărţile. Până la urmă, scriitorul nu există decât prin cărţile lui. Contează cum e cu adevărat? Oare cel adevărat nu e cel din carte? Întrebări, dileme, diversiuni.

19 comments:

Anonymous said...

Sorin Stoica cel adevarat e cel din Jurnalul pe care am vazut ca l-ai citit si cel din toate cartile lui, pe care sigur o sa le cauti daca n-ai facut-o inca. Eu le-am gasit, dar n-ajung si nu cred sa mai fie ceva de facut.

Anonymous said...

Cu exceptiile cunoscute, bloggerii nici nu sunt scriitori. Au insa o exceptionala parere despre ei insisi si se cred mult mai dotati decat criticii care au invatat carte si au citit sistematic si nu haotic (sau decat scriitorii adevarati). De ce spui ca nu te-a apucat polemica, doar nu e ceva rau ?

white noise said...

@Mihaela- eu inca nu pot sa citesc ce-a scris Sorin Stoica fara sa ma gandesc la ce s-a intamplat cu el. asta-i prima carte pe care i-am citit-o, desi mai am si altele.

@turnavitu- eu am scris articolul asta pt ca m-a rugat un cristian si n-am scris despre bloggeri. polemica de dragul polemicii e inutila si chiar nociva pe la colturi.

Anonymous said...

Si mie mi-a rupt inima copilul asta singuratic, profund si talentat. Ma obsedeaza intr-atat incat ai mei sunt, cred, de-a dreptul agasati si-mi spun: dada, stim, Sorin Stoica...

Anonymous said...

Dar nici critica in doi peri nu foloseste la nimic.De exemplu sa spui "gresesti" si apoi sa pleci, fara alte detalii...

Anonymous said...

O fi, n-o fi vorba de lipsa dialogului. Gândește-te și la ce aleg editurile mari să promoveze. Din punctul meu de vedere, este și asta o mare hibă.

Îmi povestea o prietenă jurnalistă de un dialog cu nu mai știu ce critic. Cum ora era târzie, spre rușinea mea, am uitat detaliile (numele adică). Așadar, nenea critic stătea de vorbă la un Bookfest cu un scriitor tânăr (și bun, se pare) și îl întreba când mai scrie, despre ce și așa mai departe, iară el i-ar fi spus că nu mai scrie nimic, traduce doar, deoarece are nevoie de bani.

Acești scriitor nu sunt obișnuiți să fie acceptați, și poate de-asta refuză să se ofere pe tavă cititorilor. Aparent oamenii or cere chestioare gen Radu Paraschivescu. O fi oarecum norocoasă izbânda oamenilor gen Marius Ianuș (care apropo, are și blog, dar nu prea scrie des; poate nu face asta fiindcă mai nimeni nu reacționează... nici eu, dintr-un motiv sau altul).

white noise said...

@Mihaela- ce-as putea zice? si-s asa de multi cei care mor tineri.

@turnavitu- e dreptul meu sa plec dintr-un loc in care rafuiala a ajuns pe locul 1. si te rog sa nu aduci discutiile de acolo, aici.aia n-a fost critica, ci un comentariu scurt la niste aberatii. full stop!

@Silviu- sigur, nu scriitorul trebuie sa se ocupe si de asta, adica difuzare, legatura cu publicul. eu am inceput sa scriu articolul asta [pe la inceputul anului] cu gandul la cartile pe care nu le gasesc si la scriitorii despre care stiu ca exista, dar nu dau de ei nici in librarie, nici in alte parti.

uite, dupa ce am citit cate ceva pe jurnaldeabuz, m-am dus si am cautat cartea lui Adrian Buz.

sigur ca scriitorii nostri-s platiti prost, dar asta are legatura directa cu tirajul mic vandut, si tirajul e mic pt ca editurile, librarii nu isi fac meseria, nici nu stiu sa-ti recomande ceva, cititorul habar n-are care-s autorii romani care merita cititi.

mie imi lipsesc site-urile de prezentare si lecturile publice.
sigur, editurile vor spune ca nu-s bani pt asta, e un cerc vicios pana la urma.

Anonymous said...

Ok, nu o sa te mai deranjez deloc !

white noise said...

@turnavitu- poti sa comentezi articolele mele, la capitolul asta nu-i nicio problema.

Anonymous said...

oh, lecturile publice... pe vremuri, existau cenaclurile, nu? la cenacluri, scriitorii citeau (or mai fi cenacluri unde se citeşte?)
e posibil să percep lucrurile greşit, dar textul scris îmi pare dificil a fi tradus în cuvinte dedicate auzului. eu citesc cu ochii şi, în zilele bune, reuşesc să implic şi creierul în proces, dar mi-e imposibil să ascult un text mai mult de cinci minute.
cred că e un alt flux de despachetare a informaţiei prin ureche - că nu ştiu cum să zic altfel.

to-morrow said...

Un scriitor se vede in cartile sale. Disponibile in librariile clasice si/sau in cele online. In articolele de opinie(atunci cand scrie si asa ceva). Se mai vede in interviurile care i s-au luat. Din toate astea ii poti face un portret. Important este produsul pe care il ofera publicului. Da, lecturile publice pot crea o punte (temporara) intre scriitor si public; dar in ultima instanta importanta este intalnirea dintre cititor si carte. Asta e parerea mea.

white noise said...

@Sebastian Corn- mai exista cenacluri, unele studentesti, dar acolo nu merge nima-n drum, ca mine :)
sigur ca nu oricine are rabdare sa auda un scriitor citind, dar uneori vrei sa-l auzi pe x sau y citindu-si textul.pana la urma cartea in totalitate se citeste/intelege in singuratate, e adevarat.

@to-morrow-si eu caut interviuri, articole ale scriitorilor care-mi plac cu adevarat. obicei de filolog[nu-mi place femininul]defect:-)

lecturile cred ca ar fi foarte bune pt autorii tineri si pt poeti [pe astia nu prea-i vezi in librarii].nici prozatorii nu se vad, decat daca au publicat la cele 2-3 edituri care trimit cartile spre vanzare.

Anonymous said...

lecturile publice înseamnă, în alte părţi unde lucrurile sunt aşezate şi mai puţin confuze decât la noi, cu totul altceva decât lecturi în cenacluri sau cluburi de lectură. asta e ori pentru începători (ateliere), ori pentru noi şi-ai noştri (chestii de breaslă, în care competitorii îşi arată muşchii), am avut de-a face cu ambele timp de vreo 5 ani şi pot spune că mi-a ajuns. lectură publică ar trebui să fie echivalentul (schimbând ceea ce e de schimbat) al unui concert sau al unui spectacol de teatru sau arte vizuale într-un bar sau pe o scenă oarecare. adică vin cunoscători, oameni care ştiu de ce-s acolo şi vor să asculte o seară unul, doi, trei scriitori valabili, nu băieţi care vor să bage-n ei mici şi bere. plătesc un bănuţ, fiindcă nu totul e gratis pe lumea asta, şi băiatul care ţi-a citit din "creaţia" lui o seară-ntreagă trebuie şi el să-şi poată plăti întreţinerea (ceea ce ar însemna că prin alte părţi, el nu e perceput ca-n Ro: un pârlit cu un hobby 'teresant. bine, bine, da' cu ce te ocupi mata?)

sorin said...

1.Lecturile publice ar fi un prilej nemaipomenit de familiarizare scriitor-cititor.Editurile ar putea face ceva in acest sens.Poate si scriitorii, de ce nu, desi e destul de dificil sa-ti organizezi asa ceva mai ales daca nu esti un nume cunoscut.Dar nu e imposibil.Si ar fi tare interesant.

2.''De fapt, nici scriitorul român nu-şi cunoaşte cititorul. Dialogul dintre ei nu prea are loc'' Acum mai depinde si de ce cititor ai.Caci nu mai cred in cititorul in genere, dar cred in cititorul meu, ca sa zic asa.Si cu acest cititor al tau, atit cit se poate, poti avea un dialog (epistolar, chiar fata in fata).Experienta, da, e cu adevarat fabuloasa.Acest acord direct cu cititorul este extrem de bun, te vitalizeaza, te face mult mai atent.Scrii, clar, pentru a fi citit, pentru a intra intr-o comuniune.

3.Daca conteaza cum e cu adevarat sau cartile conteaza? Pai si una si alta cred ca s importante. Zic si eu..

white noise said...

@mr.kalm - la noi nu-s toate aşezate aşa cum ar trebui, trist adevăr.
eu intreb [retoric]unde-s acele faimoase lecturi promise de US? că era vorba să şi plătească scriitorii cu vreo 200 de euro.

in fine. pe aici au fost câteva lecturi după modelul occidental, organizate de Centrul Cultural German.

au fost şi unele lecturi spectacol. acum câţiva ani când Gheorghe Crăciun a lansat "Pupa Russa", a fost acompaniat de Mircea Tiberian. si mai îmi aduc aminte de o lansare a lui Petre Ilieşu care a avut loc într-un club de ultra-fiţe, dar care a fost arhiplin, pt că a fost vorba de un spectacol întreg, cartea fiind indirect prezentată de o trupă de teatru care a pus în scenă texte despre revoluţii.
mulţumesc pt. comentariu. şi să nu uit,fain blues-ul :-)

@Delaskela - 1. cred că editurile & librarii ar trebui să-şi bată puţin capul cu problema asta. ar fi în interesul lor, lecturile înseamnă reclamă şi vânzări crescute, cel puţin teoretic.
2.sigur există diverse forme de dialog.mie îmi plac întâlnirile cu unii scriitori, pt că unii fac din simpla lor prezenţă o formă de spectacol care merită văzut.
3.uneori cred totuşi că mai importantă ar trebui să fie cartea.

Anonymous said...

Ba eu cred ca dialogul e posibil prin mediul virtual. Trebuie doar sa invatam sa comunicam putin mai relaxat, mai lipsit de tafna orgolioasa. Sa fim mai rabdatori, si mai deschisi fara a ne lasa calcati in picioare. Sa spunem “nu” calm, fara isterie si fara sete de rafuiala, fara sa dondanim luni in sir dupa.

Am atins si eu ades subiectul asta si pe blogul meu si pe blogul lui Dragos... si pe altele. Exista pe blogul meu un post mai vechi numit chiar asa "Cultura dialogului" si exact despre neajunsurile astea alea noastre vorbeste, ca si despre posibilitatea depasirii lor; de ce sa ne cantonam in convingerea ca nu le vom depasi?!

Eu zic ca daca azi un om, maine altul va face apel la ratiune si bun simt si va pune punct apetentei unora de scandal, lucrurile se vor linisti si vor intra pe un curs de normala civilitate.

Cat despre dialogul dintre scriitori si cititori, cel putin un blog (si nu al meu!) se poate lauda cu performante notabile si cu un dialog 70% foarte interesant!

Eu cred ca blogurile ne ofera multe sanse ca instrument de dialog si imbogatire culturala, dar ca de noi depinde daca folosim instrumentul asta ca sa ne impunem autoritatea fortat, clamand-o cu ragete stridente ori ca sa invatam unii de la altii si sa ne descoperim lungul nasului/ locul unii in raport cu altii linistit si fara obida.
Trebuie sa recunosc ca pentru cei mai multi dintre noi pare al naibii de incomod sa recunoastem ca sunt altii la fel de buni ca noi sau chiar mult mai buni decat noi.
Si poate de aici dificultatea dialogului.

Dar o sa ne treaca.:)

white noise said...

@scriitor-in-devenire -ai dreptate, dar eu ma refeream la un caz particular de dialog, cel dintre cititor si scriitor [pe tema literaturii lui, nu pe alt subiect].
articolul l-am scris prin martie parca, atunci m-am uitat pe net si am vazut ca niciunul dintre scriitorii romani de pe lista mea de favoriti nu-i gasibil in spatiul virtual.
in pana mea, fiecare semnatar al unui articol dadea si o adresa de email. eu n-am avut curaj sa scriu nimanui, gandindu-ma ca nu m-ar lua in serios, nestiind cu cine sta de vorba.

sora_de_razboi said...

Frumos textul tau, whitenoise. Problema e veche, intr-adevar, si aici trebuie sa-i dau dreptate lui mr kalm: tine de statutul scriitorului pe care nimeni nu pare sa-l mai schimbe in societatea noastra profund tabloidizata. Din pacate.

Pe de alta parte, s-ar putea ca tot mai multi scriitori sa apeleze la blog pentru dialog cu cititorii lor. Pentru a se arata, deschide, oferi spre cunoastere. Aici ai punctat insa foarte bine: lipsa culturii dialogului face ca si oamenii care-ti citesc blogul de cele mai multe ori sa nu spuna nimic. Nu pentru ca nu ar avea de zis, dar daca nu e polemica, daca nu e iz de cearta, de critica, de ris, de aratat cu degetul, atunci toata lumea se abtine. Ceva frumos, ceva din lumea ta interioara pare fi atit de greu de scos incit e nevoie de forceps.

Ma bucur sa te revad aici. :) Mi-ai lipsit.

white noise said...

@sora_de_razboi- sa stii ca eu sunt de partea voastra. io as plati un bilet de intrare pt anumiti autori, sigur exista public si pt altii.
am senzatia ca statutul scriitorului e subminat mai ales de editor [ca tot ma rog eu de unii sa-mi trimita niste carti, pe bani, nu le vreau cadou] si de librar [care habar n-are despre ce-i vorba in propozitie].
multumesc pt. vorbele bune.