Wednesday, July 30, 2008

The Fat Lady Sings

În cazul în care vă interesează anumite chestii din dreapta acestei pagini, acum ar fi momentul să le salvaţi undeva, pentru că acest blog s-ar putea să dispară. Cine ştie ce idee îmi vine, poate-l parolez, poate rog pe cineva să inventeze o parolă, să stau departe de blog măcar în august, când, plec sau nu din oraş, concediu o să am.

Las nescrise câteva lucruri. Aş fi vrut să mai comentez câte ceva din articolul
lui Komartin, mai ales că [pornind de la prefaţa lui Ion Mircea] aş fi dorit să spună mai multe despre apolitism, neimplicarea într-un mizerabil context istoric, a generaţiei al cărei lider şi vârf de lance a fost Nichita Stănescu, precum şi refugierea –în cadrul mai larg al mişcării numite de o parte a criticii «al doilea modernism românesc»– în metafizicism şi în filosofare, ignorarea unor imperative etice în favoarea «tensiunii ideatice» sau a «avansării» limbajului poetic. Am câteva probleme cu unele nume aduse în discuţie, nu doar în articol, ci şi în cele scrise de Ion Mircea, dar le las pe toate aşa, încurcate.

Am citit şi două cărţi despre care n-am mai reuşit să scriu: Gheaţa lui Sorokin, dar şi J.D. Salinger, Nouă povestiri, o recitire care mi-a picat tare bine. Acum oscilez între Dimineaţa lunetistului, Corecţii şi câteva cărţi din colecţia Cotidianului. Probabil voi citi cu totul altceva.

O să citesc şi-n continuare unele bloguri, o să comentez când o să am ceva de spus. Dar nu ştiu dacă o să mai scriu aici. Am obosit. Ne vedem când ne întâlnim!

33 comments:

Anonymous said...

Nuuuuuu :(( Ooooof, ce rau imi pare! :( Oooofff... nici nu stiu cum sa imi exprim supararea... OF!!!

Anonymous said...

Hai noah... :/

Anonymous said...

Si eu care abia astept sa te citesc! Despre Sorokin si despre Franzen dar si despre tine cum ti-ai baut cafeaua, etc., ce-ai mai citit, etc. Bine ! O luna si atat! Nici o zi mai mult! Clar ? Te rog...

Cinabru said...

O veste proasta, sper sa revii. Stiu senzatia, si eu am luat la un moment dat o lunga pauza. Sper sa te razgandesti.

Anonymous said...

you will be missed

Anonymous said...

Pauza placuta. The key word is pauza, fin'ca toate pauzele se termina, nu? ;)

white noise said...

multumesc tuturor. mi-au picat tare bine cuvintele voastre, in zilele astea prea complicate.
daca o sa plec din oras o sa parolez blogul, sa stea ascuns cat voi fi plecata.

suan said...

don't do that, i have to catch up! :D
nice picture :D
Vacanta placuta!

Anonymous said...

de ce sa-l parolezi? daca vrei sa stai linistita, seteaza sa intre toate comentariile la moderare si le aprobi doar cind te intorci si gata. e absolut normal sa faci asa cind pleci in vacanta.

si du-te linistita, odihneste-te, have fun, nu te mai gindi la blog. mai vorbim cind te intorci, probabil ca o sa vezi lucrurile in alta lumina :) pacat sa renunti de tot sau sa parolezi, n-are rost. (si nu te lasa intimidata de altii, daca asta e cumva problema - ciinii latra, caravana trece, te asigur io)

white noise said...

@suan- thanks!dar unde-ai fost? mai scrie si tu pe blog.
@luciat- multumesc pt toate cele. o sa ma mai gandesc, mi s-a parut complicata chestia cu moderatu'.
is in pasa proasta, dar o trece si asta.

Anonymous said...

Problemele unui nesimtit nu sunt aceleasi cu cele unui om de bun simt si de calitate.Atacurile primite nemeritat provoaca in omul educat si sensibil un fel de dezgust, necunoscut complet unora. Dar eu cred, white noise, ca tu in afara de bun simt ai si forta.Vei reveni, sunt sigur. Vacanta placuta !

sorin said...

de ieri voiam sa spun si eu ceva bun aici dar nu prea gasesc cuvintele potrivite; iti doresc o vacanta frumoasa si sa te bucure...

Anonymous said...

Nu te lasa coplesita, vacanta placuta!
Poiana lui Mayuma

white noise said...

@Turnavitu- multumesc de urare si-n rest zic of!
@delaskela- multumesc!
@Mayuma- thanks. o sa-ncerc.

multumesc inca o data tuturor.

dragoş c said...

Ai innebunit? Suntem si noi cativa si sa ne imputinam?... Sa-ti iei o vacanta ca tot omul, da. Dar sa abandonezi?... Hm. Chiar m-am necajit... Macar noi, blogarii, sa ne ducem multa vreme proiectele...
Deci vacanta placuta si relaxeaza-te!

white noise said...

@dragos c - cred ca da, altfel moderam comentariile si n-ar fi trebuit sa raspund la asemenea acuzatii :-)))))
tu zici ca-s nebuna daca abandonez blogul, altii ar spune ca-s nebuna daca ar sti ca am unul, oricum o dau, tot nu-i bine.
macar partea cu relaxatul sper sa-mi reuseasca. multumesc :-))))

Anonymous said...

hei, nu inchide blogul. lasa-l asa, nu cere de mancare si nici nu se darama lumea daca nu scrii un timp in el. cititorii fideli te au deja in readere sau nu renunta chiar atat de usor. daca te necajeste cineva din virtual sau real pe blog, crede-ma, moderarea comentariilor e f sanatoasa. dar eu sper ca o sa treaca pasa asta mai urata si iti va reveni pofta de citit si povestit.:)

hugs.

white noise said...

@puck - si eu sper, dar nu-i vorba de simple comentarii. in fine, sper sa gasesc puterea sa trec peste.
hugs back!

Anonymous said...

sa nu cumva sa renunti! tu dai mult curaj, mai ales poetilor.

white noise said...

multumesc mult, mi-ai zis ceva atat de frumos, ca n-am replica.
n-am curaj sa scriu despre poezie, am cumparat eu cam toate cartile noului val si zic cu mana pe inima ca asa e cum zicea Jose Hilario Tundidor[poetul acela spaniol care a fost in Ro]: e imposibil ca intr-o carte de poezie sa nu gasesti ceva frumos.
nu stiu ce sa mai zic.
spor la scris!

Anonymous said...

ba sa scrii, dar dupa ce te odihnesti.
cu pasiunea ta uimitoare pt poezia tanara si bunul tau simt, va iesi ceva excelent.
multumesc.

enjoy your break!

Anonymous said...

Cu totii avem momente in care simtim ca nu mai putem. Cateodata recunoastem, cateodata nu. E firesc sa obosesti. E natural ceea ce simti si ca iti doresti o pauza. Fa ceea ce ai nevoie si apoi cand simti ca esti pregatita intoarce-te la ceea ce vrei si iti doresti sa faci. Nu-ti spun sa nu inchizi blogul. Tu stii mai bine ceea ce vrei. Dar acorda-ti putin timp sa vezi clar ce iti doresti, sa poti sa inaintezi fara regrete.

white noise said...

@obiecte- mi-ar trebui un emoticon, din acela rosior in obrajior :-))))
muuuuultumesc mult!
@ligia- cred ca-s asa de nu stiu cum incat nici nu stiu ce vreau, mai bine sa nu ma gandesc. multumesc pt. gandurile bune!

Anonymous said...

Of, eu abia m-am intors din marele concediu de patru zile.
Concediu placut si hai fuga inapoi, vesela si cu chef de citit si povestit! Ne jucam doar...

white noise said...

@Vera- si eu sper sa am un mare concediu, macar de cateva zile. deocamdata nici n-a inceput, dar ma comport de parca as fi in vacanta. sper sa pot pleca din oras macar un pic. dupa aceea o sa mai vedem.

Anonymous said...

poate e momentul sa pleci pe munte. sigur ti-ar face bine cateva zile departe de lumea dezlantuita... :)

white noise said...

@chrysallidis - pai sa stii ca as fugi in codru, daca as putea :-)

Anonymous said...

sper sa gasesti portita, codrul, podul, piatra care sa dea liniste. si sa revii aici, pentru toti cei care vor sa te citeasca. concediu ca-n vis :)

white noise said...

@chrysallidis- multumesc! sper ca toata lumea va gasi macar o pietricica norocoasa in vacanta asta.
concediul meu incepe in 15. ramane de vazut cum va fi.

Anonymous said...

@ white noise: n-am apucat sa iti spun pana acum si nu stiu daca mai intra comentariul: vacanta placuta, odihneste-te, relaxeaza-te, plimba-te si sper din tot sufletul ca o sa te razgandesti si o sa te intorci la blog. eu te citesc cu drag si mi-ar lipsi blogul asta (ca sa nu mai zic ca nu am terminat de citit tot din urma :) ). pe curand!

white noise said...

@zum- danke:-) daca as putea bloca vreo 2 ip-uri, sa nu mai intre'mnealor pe blogul asta, ce bine mi-ar fi.

Anonymous said...

sa nu cumva sa renunti! te asteptam toti cu drag, dupa cum vad! :) o pauza e binemeritata; (eu le iau cam des, dupa cum ai observat, ca uneori e nevoie, dar lipsa mea de bun-simt e ca nu le anunt)

(si daca te deranjeaza unul, altul,trece-i cu vederea, sunt mult mai multi care te sustin)

white noise said...

@camir- am pus niste filtre si am mai scapat de unii care ma suparau. si luni cred ca voi reusi sa plec in vacanta, sper sa ma-ntorc mai optimista.
tu ai fost la multe concerte, asa ca te-am trecut cu absenta motivata :-)))))