Thursday, April 3, 2008

Opt

Azi aveam de gând să scriu despre celălalt Erofeev, dar mai amân un pic. În loc să stau aici să îmi văd de treabă, m-am plimbat frumos, am fost să văd tramvaiul din Piaţa Libertăţii, pe urmă m-am distrat privind iepuraşii din centru.

Am fost şi prin librării. Am văzut un Vonnegut, apărut la Rao şi un număr nou RE:Publik, dar n-am cumpărat nimic. Ei, şi uite aşa, a trecut timpul şi am de gând să trec la citit.

Dar înainte de asta, am de onorat leapşa primită de la Camir. La început m-am speriat, am crezut că trebuie să spun opt lucruri compromiţătoare, dar nu, pot fi oricum. Unele vor fi compromiţătoare, n-am ce să le fac.

1. am descoperit că în multe situaţii sunt blondă naturală, folosesc decolorantul doar pentru a-i avertiza pe cei din jur.
2. mi-e dor de multe locuri în care am fost, dar şi de altele, pe care le ştiu din cărţi.
3. dacă n-ar fi vreo 2-3 scriitori, aş putea spune că nu mai am nicio legătură cu ţara asta.
4. n-am stins niciun bec sâmbăta trecută.
5. dacă stau prea mult pe gânduri, aleg soluţia cea mai proastă; aşa că, de obicei, ascult de primul impuls.
6. vreau şi eu un tricou pe care să scrie: i was born intelligent, but education ruined it.
7. când e vorba de cafea, nu beau decât lavazza; ei, nu chiar, merge şi segafredo; niciodată jacobs.
8. vreau să-mi schimb serviciul, dar nu ştiu încotro s-o apuc.

Şi-acum o să pun un cd şi o să trec la citit.

8 comments:

Anonymous said...

Eu cred ca leapsele astea te trag in jos, nici eu nu mai stiu ce sa cred. Mai bine nu cred.
A, n-am mai scris nimic la bestesellerul meu din cauza sefului ca ma tine cu forta la lucru si la lucru n-am nici o inspiratie. pe urma, vin acasa si visez toata noaptea suruburi si piulite, oare ce-ar putea sa insemne ca de saracie mi-e frica, cand ma gandesc la saracie repede mai adaug vreo cateva cuvinte la bestesellerul meu. Poate poate
A, ti-am facut o vizita sa nu crezi ca am murit.

sorin said...

chiar e buna, desi cam dramatica, tema aceasta - ce legatura mai avem cu tara asta...traim un tip ciudat de deceptie, una care ne imobilizeaza in jurul unor mici fragmente edenice (scriitorii, prietenii, micile noastre proiecte etc)...nici eu nu am stins niciun bec simbata

white noise said...

@dodu- pe Camir nu pot s-o refuz, da'vezi, am fost cuminte, n-am dat leapsa mai departe.
am citit povestea cu piulite & suruburi, dar n-am comentat acolo.
sa-nteleg ca anu' asta studentfestu-i departe rau?
bafta cu bestelleru si multumesc de vizita!

@sorin delaskela- prietenii mei au cam plecat, am ramas eu, uite-asa, de caruta.

Anonymous said...

ma parasesti, esti o fata inteligenta deci

Anonymous said...

Am avut o tresarire placuta cand ai spus ca esti blonda, o senzatie profunda, pana-n vintre. Scuze! M-a intristat ca numai 2-3 scriitori te leaga de tara ! Pai multi ar dori sa traiasca intr-o tara in care s-a nascut teatrul absurdului!Iar Eugen Ionesco a fost membru al Academiei franceze!

white noise said...

@next- daca aveam macar o urma de inteligenta as fi plecat de mult:-(

@isuciu- absurdul o fi interesant pe scena, in realitate e ingrozitor. iar Ionesco a devenit scriitor francez din secunda in care a inceput sa scrie in franceza. oricum, cei 2-3 scriitori de care ziceam sunt unii vii.

jane said...

cele mai misto chestii scrise pentru leapsa asta, pe care le-am citit pana acum (-: ty

white noise said...

@jane- multumesc!