Thursday, August 23, 2007

Rant

Pentru că tot am descoperit blogul despre lucrurile făcute să ne enerveze, m-am gândit să scriu şi eu câte ceva despre ele, pentru că, după ce am revenit din vacanţă, nu mă pot readapta hoţiei mioritice. Îl şi rog pe Andy Ghost, să schimbe textul unui cântec de-al lor, adică în loc de Bine ai venit în România/La noi s-a inventat prostia!, să cânte Bine-ai venit în România/Am legalizat hoţia!

Am venit doar de vreo săptămână şi deja coaliţia javrelor în floare mi-a subtilizat vreo 10 000 de lei, adică 1 RON, ceea ce n-o fi mult, dar mă înfurie la culme. În ţările prin care-am fost, mi s-a dat mereu restul, până la ultimul eurocent [inclusiv în cafenele].

Cum se fură la noi? Ce metode se folosesc? Din cele mai simple: mergi la casă, totalul e 11.16 şi tovarăşa spune simplu: 11,20 sau în loc de 33.60 se spune 34 sau vai, dar n-am să vă dau rest! n-am 2 500! Culmea e că nimeni nu zice nimic, poporul vegetal tace, pentru că asta ŞTIE şi asta-i PLACE lui să facă. Dar eu o să-mi fac cumpărăturile doar în magazine care acceptă plata cu cardu’.

Pentru că tot e la modă subiectul Danone, mai arunc şi eu gaz pe foc şi îi întreb pe tovarăşii în cauză: de ce Activia produs în România e culmea porcăriei comparat cu acelaşi iaurt produs în Ungaria?[care-i doar un pic mai prost decât cel fabricat în Italia?] Deosebirea e atât de mare, încât nici nu se poate povesti, e ca şi cum l-ai compara pe Mumuleanu cu Baudelaire.

De ce cafeaua pe care-o beau eu, importată de o firmă românească, e mult mai scumpă decât cea importată de o firmă maghiară? La magazinaşul din colţ, o pot găsi în cele două variante. Ghici pe care-o cumpăr?

Am de gând să devin culmea snobismului: când o să văd un produs fabricat în România, o să-l pun frumos pe raft. Şi oricum, mai am o veste proastă pentru producătorii/importatorii români: s-a inventat Szegedul!

Şi-acum, că m-am liniştit un pic, mă întorc la citit.

7 comments:

Anonymous said...

chiar sper ca te-ai linistit si ca poti sa citesti asa cum se cuvine bartleby & co. abia astept sa vad ce zici despre ea.

vic

white noise said...

sincera sa fiu, deocamdata am abandonat-o! mi se pare mult prea pesimista. o sa revin la cartea asta cand o sa fiu mai vesela.

Anonymous said...

Vrei sa te inveselesti? Asculta asta: http://www.trilulilu.ro/padme/549d6e822c559b

Sunt ei tampiti, dar rad de fiecare data cand o ascult.

Anonymous said...

Ah, am uitat sa te rog sa ai rabdare sa asculti pana la capat :)

white noise said...

am ascultat! thanks:-)

Monica said...

vreau la Szeged. La cofetarie. una cu etaj si cu un liftulet micut pe unde ti se trimit prajiturile:( am scris aici ca uite, tu stii ce inseamna Szeged.
:((

white noise said...

vai, eu nu stiu cofetaria asta! de obicei eu stau pe terase. dar o s-o caut, cand ma duc. numai sa am timp sa umblu prin centru.